Cel puţin 12 morţi după un seism cu magnitudinea de 6,8 în Ecuador
Cel puţin 12 persoane au murit sâmbătă într-un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter produs în sudul Ecuadorului, seism care a afectat şi ţara vecină Peru, informează AFP, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 19.03.2023, 06:56"În acest moment avem 12 morţi", dintre care 11 în provincia El Oro şi unul în provincia Azuay, a indicat preşedinţia Ecuadorului pe Twitter. De asemenea, cel puţin o persoană a fost rănită şi s-au produs pagube materiale. Seismul s-a produs la ora locală 12:12 (17:12 GMT) şi a avut epicentrul în oraşul Balao, la o adâncime de 44 de kilometri, potrivit autorităţilor. Cutremurul a stârnit panică în rândul locuitorilor, care au ieşit în stradă. Casele s-au prăbuşit în mai multe oraşe, inclusiv în Cuenca, unul dintre cele mai afectate.
Preşedintele Guillermo Lasso a făcut "apel la calm şi la informare prin canale oficiale"
Clădiri prăbuşite, pereţi crăpaţi, vehicule zdrobite de moloz. În centrul istoric al oraşului Cuenca, mai multe case vechi au fost avariate, au informat jurnaliştii AFP. Cutremurul a fost resimţit în Quito, Manabi şi Manta, potrivit informaţiilor de pe reţelele de socializare. Preşedintele Guillermo Lasso a făcut "apel la calm şi la informare prin canale oficiale" într-un mesaj pe Twitter.
În Peru, unde cutremurul a avut o magnitudine mai mică, nu au fost, deocamdată, raportate victime sau pagube majore. Potrivit Institutului Oceanografic şi Antarctic al Marinei din Ecuador, cutremurul "nu îndeplineşte condiţiile care ar putea genera un tsunami" în Oceanul Pacific.