Cel puţin 24 de morţi în Afganistan, după o coliziune între un autocar şi un camion
Cel puţin 24 de persoane au murit după ce un autocar a căzut într-o prăpastie, în urma unei coliziuni cu un camion, în nordul Afganistanului
De Redactia Observator la 25.12.2015, 14:37Cel puţin 24 de persoane au murit după ce un autocar a căzut într-o prăpastie, în urma unei coliziuni cu un camion, în nordul Afganistanului, au declarat vineri oficiali citaţi de AFP în pagina electronică.
Femei şi copii se află printre victimele accidentului produs joi pe o autostradă din provincia Samangan.
"Accidentul s-a produs în momentul în care autocarul, care transporta peste 50 de pasageri, călătorea de la Kabul spre Mazar-i-Sharif", a declarat Sarajuddin Fitrat, guvernatorul districtului Sultan Hazrat. "Douăzeci şi patru de persoane au fost ucise şi alte 17 au fost rănite", a adăugat acesta.
Ministerul Apărării de la Kabul a prezentat un bilanţ mult mai mare, de 43 de morţi.
Persoanele rănite au fost transportate la spital, în timp ce poliţia şi o echipă de salvare au recuperat cadavrele.
Afganistanul are unele dintre cele mai periculoase drumuri din lume, iar accidentele mortale sunt comune.
Banca Mondială a acordat în noiembrie un împrumut de 250 de milioane de dolari pentru modernizarea drumurilor ce traversează Munţii Hindu Kush din Afganistan, legături comerciale importante care sunt închise adesea iarna din cauza zăpezii.