Care este cel mai frumos loc din lume? Milioane de turişti au întocmit topul minunilor de pe Pământ
O cetate incaşă, o moschee şi un templu au fost declarate cele mai frumoase locuri ale planetei, în 2017! Milioane de turişti din toată lumea au făcut topul minunilor de pe Pământ. Machu Picchu este pe primul loc.
De Redactia Observator la 27.02.2017, 21:14O cetate incaşă, o moschee şi un templu au fost declarate cele mai frumoase locuri ale planetei, în 2017! Milioane de turişti din toată lumea au făcut topul minunilor de pe Pământ. Machu Picchu este pe primul loc.
La înălţimi ameţitoare, în mijlocul unei păduri tropicale, se află una dintre cele mai enigmatice minuni ale lumii. Machu Picchu. O străveche cetate incaşă din Peru, învăluită de nori... şi mister.
Acesta e cel mai frumos loc de pe pământ - într-un top făcut de milioane de turişti din toată lumea. Îşi merită poziţia şi faima. De o frumuseţe sălbatică, Machu Piccu vrăjeşte orice călător care îi admiră măreţia.
Se spune că oraşul cândva înfloritor, ridicat în secolul al 15-lea, a fost inima Imperiului Incaş.
Doar 1.000 de oameni l-ar fi locuit. Şi nimeni nu ştie cum au reuşit să urce în vârful muntelui pietrele masive din granit.
Aflată la peste 2.400 de metri deasupra nivelului mării, cetatea a fost, timp de secole, ascunsă de ochii pământenilor. A fost descoperită abia în 1911. Şi de atunci - reputaţia sa a crescut din nou.
Locul al doilea, în topul celor mai frumoase locuri din lume, e câştigat de o bijuterie desprinsă parcă din o mie şi una de nopţi. Marea Moschee Albă, din Abu Dhabi.
E impresionantă mai ales prin dimensiuni. Are 1.000 de coloane şi poate adăposti 40 de mii de oameni.
A costat peste o jumătate de miliard de dolari şi e construită din marmură albă italiană, pe care un artist a proiectat un adevărat basm oriental.
Angkor Wat, faimosul templu din Cambodgia, este considerat al treilea cel mai frumos loc din lume. Vechi de aproape un mileniu, monumentul face parte din Patrimoniul Unesco şi e uimitor prin grandoare.
Nici Europa nu rămâne mai prejos, când vine vorba de frumuseţile lumii. Vaticanul ocupă locul patru, prin spectaculoasa catedrală a Sfântului Petru.
Iar una dintre minunile noii lumi, Taj Mahal, este anul acesta pe locul 5.