Celebrul stilist italian Nino Cerruti s-a stins din viaţă la vârsta de 91 de ani
Lumea modei bărbăteşti este în doliu: celebrul stilist Nino Cerruti a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani. Cerruti este considerat creatorul stilului "casual chic" în moda masculină.
De Redactia Observator la 16.01.2022, 09:28Moştenitor al unei mici întreprinderi textile, el a fost şi mentorul lui Giorgio Armani care a lucrat pentru casa sa de mode înainte de a-şi lansa propriul brand. Costumele semnate de Cerruti au fost purtate cu mândrie de vedete ale filmului şi sportului, ca Jean-Paul Belmondo, Marcello Mastroianni sau Jimmy Connors. "Un mare inovator, un creator vizionar, un uriaş în rândul antreprenorilor italieni" sunt câteva din omagiile aduse, acum, lui Nino Cerruti de compatrioţii săi.
Cerruti a fost una dintre figurile de top ale modei prêt-à-porter pentru bărbaţi în secolul XX, cu un stil care era în acelaşi timp elegant şi relaxat, notează The Guardian.
Brandul său Cerruti 1881 a devenit renumit şi în perioada lui de glorie a îmbrăcat multe vedete de la Hollywood. A murit la spitalul Vercelli din regiunea de nord-vest a Piemontului, unde fusese internat pentru o operaţie la şold.
Stilistul întotdeauna a insistat să încerce mai întâi propriile creaţii
Multe dintre creaţiile lui Nino Cerruti au fost păstrate la fabrica de textile fondată de bunicul său în oraşul Biella în 1881, notează BBC. Având experienţă în producerea de ţesături excelente, dobândită la fabrica de textile a familiei sale, Cerruti a intrat în lumea modei la sfârşitul anilor 1950. Şi-a deschis primul magazin la Paris în 1967. Când le-a cerut modelelor sale, atât cele feminine, cât şi cele masculine, să poarte pe podium aceleaşi haine, a revoluţionat moda.