Antena LIVE

Nelu, un cerșetor român din Franța, a primit o casă și un loc de muncă după ce și-a donat toți banii pentru victimele furtunii Alex

Ion-Nelu Gioroiu, un român în vârstă de 52 de ani din Franța, care își petrece zilele pe străzile din Nisa, și-a donat toți banii pentru a ajuta victimele furtunii Alex. Gestul bărbatului a stârnit un val de solidaritate ce i-ar putea schimba viața. Primăria i-a oferit o slujbă, iar o asociație de volutari a reușit să-l cazeze într-un apartament.

De la 16.10.2020, 11:11
Ion-Nelu Gioroiu lalsace.fr

Cunoscut drept Jojo, Ion-Nelu Gioroiu doarme sub cerul liber din Nisa de aproximativ patru ani. Însă totul s-ar putea schimba după un gest care i-a adus aprecierea comunității de pe Coasta de Azur.

Impresionat de suferința victimelor furtunii Alex, care a adus inundații masive în Franța, românul a decis să doneze toată agoniseală adunată după vânzarea unei reviste - aproximativ 150 de euro. De altfel, ultimul număr al publicației îi este dedicat chiar lui.

"M-a sunat spunându-mi că vrea să doneze 150 de euro pentru victime. Când am venit să-l văd, am încercat să înțeleg, știu că nu are bani și de aceea vinde revistele, dar a insistat. Mi-a spus că a reușit să pună ceva bani deoparte și că vrea să ajute familiile care au pierdut totul, pentru că știe ce simte să rămâi fără nimic .... a scos două pungi cu monede și a insistat să le luăm", a scris asociația Solidarity 06 în folosul celor fără adăpost, pe Facebook.

Ion-Nelu Gioroiu le-a mărturisit reporterilor că tot ce își dorește este să găsească un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului și să facă un curs de franceză.

Iar visul românului a devenit realitate. Municipalitatea din Nisa l-a angajat la departamentul de salubritate, iar o asociație de voluntari a reușit să îi găsească o locuință.

"L-am trezit la 8 dimineața în apartament. E fericit, e ca în rai. Voi continua să îl urmăresc", a declarat un voluntar, care preferă să rămână anonim, citat de 20minutes.fr.

Ion-Nelu Gioroiu a fost abandonat la naștere, în Craiova. A trăit într-un orfelinat comunist, iar Revoluția Română l-a prins în stradă. Bărbatul a plecat apoi la muncă în Italia, după care a ajuns în Nisa.

Ți-a plăcut acest articol?

franta nisa
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024