Chadwick Boseman, actorul din Black Panther, a murit acasă, de cancer la colon
Chadwick Boseman, actorul din Black Panther, a pierdut lupta cu cancerul de colon, după 4 ani de boală. El a murit în casa sa din Los Angeles, la vârsta de doar 43 de ani.
De Laurenţiu Bancheş la 29.08.2020, 12:34- Soția lui Boseman i-a fost alături în ultimele clipe.
- Actorul lupta de 4 ani cu cancerul.
Boseman a dorit să păstreze boala un secret, aşa că doar apropiaţii cunoşteau greutăţile prin care trecea actorul. Soţia şi alți membri ai familiei i-au fost alături în ultimele clipe ale vieţii.
”Cu o durere inimaginabilă, confirmăm tragica moarte a lui Chadwick Boseman”, a anunțat un comunicat al familiei.
Reacții după moartea actorului
Vestea morții actorului a avut un puternic ecou în America. Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale din noiembrie, a scris pe Twitter că Chadwick Boseman ”a inspirat generații și le-a arătat că pot fi ceea ce-și doresc, chiar și supereroi”. Chris Evans, actorul care îl interpretează pe Captain America, s-a declarat ”absolut devastat”.
”A fost un suflet blând și un artist sclipitor, care va rămâne alături de noi pentru eternitate prin rolurile sale memorabile din cariera sa scurtă, dar strălucită”, a transmis actorul laureat cu Oscar, Denzel Washington.
”O să-mi lipsești, prietene. E absolut sfâșietor! Era unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit”, a scris și Chris Hemsworth, actorul care îl joacă pe Thor în filmele Marvel.
"Black Panther" a fost primul film în care personajul principal a fost un super-erou de culoare. Blockbusterul a avut venituri de mai bine de un miliard de dolari la Box Office şi este văzut drept o bornă în istoria cinematografiei, întrucât a avut atât un actor de culoare, cât şi actori în mare parte afro-americani.