Cinci militari americani au murit într-un accident aerian, în California. Nu se ştie motivul pentru care avionul MV-22 Osprey s-a prăbuşit
Cinci militari americani au murit după prăbuşirea unei aeronave într-o zonă deşertică din statul California, anunţă armata Statelor Unite, după finalizarea operaţiunilor de localizare şi intervenţie, informează agenţia Associated Press, citat de Mediafax.
De Redactia Observator la 09.06.2022, 22:31Un avion de tip MV-22 Osprey s-a prăbuşit în cursul unui exerciţiu desfăşurat în zona Glamis, la circa 185 de kilometri est de oraşul californian San Diego. Aeronava aparţine Infanteriei Marine din SUA şi decolase de la Baza Pendleton din California. Cinci militari au murit în accident.
"Deplângem pierderea militarilor noştri în acest incident tragic. Inimile noastre sunt alături de familiile lor şi de prieteni", a declarat general maiorul Bradford J. Gering, citat de agenţia The Associated Press. Autorităţile militare americane încearcă să afle cauza accidentului.