Antena LIVE

Curs valutar

Cine va fi succesorul lui Dalai Lama. La 89 de ani, acesta a dat un prim indiciu

Succesorul lui Dalai Lama se va naşte în afara Chinei, spune liderul spiritual al budismului tibetan într-o nouă carte, ridicând miza în disputa cu Beijingul privind controlul regiunii himalayene din care a fugit acum peste 60 de ani, consemnează marţi agenţia Reuters.

De la 12.03.2025, 10:35
WhatsApp
Cine va fi succesorul lui Dalai Lama Profimedia

Tibetani din întreaga lume vor ca instituţia lui Dalai Lama să continue după moartea sa, a scris el în cartea intitulată "Voice for the Voiceless" ("Voce pentru cei fără voce"), lansată marţi.

Ce spune Dalai Lama despre succesorul lui

Dalai Lama, în vârstă de 89 de ani, a declarat anterior că această linie de maeştri spirituali s-ar putea încheia odată cu el, iar în noua carte afirmă în premieră că succesorul său va fi născut în "lumea liberă", pe care o descrie ca fiind în afara Chinei. În trecut el a spus doar că s-ar putea reîncarna în afara Tibetului, eventual în India, unde trăieşte în exil.

"Întrucât scopul unei reîncarnări este de a continua munca predecesorului, noul Dalai Lama se va naşte în lumea liberă, astfel încât misiunea tradiţională a lui Dalai Lama - adică de a fi vocea compasiunii universale, liderul spiritual al budismului tibetan şi simbolul Tibetului, întruchipând aspiraţiile poporului tibetan - va continua", scrie el.

Tenzin Gyatso, care este cel de-al 14-lea Dalai Lama, a fugit la vârsta de 23 de ani în India împreună cu mii de alţi tibetani în 1959, după o revoltă eşuată împotriva comuniştilor lui Mao Zedong, relatează Agerpres.

China îl consideră "separatist" pe Dalai Lama, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1989 pentru menţinerea vie a cauzei tibetane. Beijingul insistă că îi va alege succesorul, dar Dalai Lama a spus că orice succesor numit de China nu va fi respectat.

Susţinătorii lui Dalai Lama

Între susţinătorii lui Dalai Lama şi ai cauzei tibetane se numără Richard Gere, adept al budismului tibetan, şi Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor SUA. Adepţii lui şi-au manifestat îngrijorarea pentru starea sa de sănătate, mai ales după o operaţie la genunchi suferită anul trecut. În decembrie, el a declarat pentru Reuters că e posibil să trăiască până la 110 ani.

În carte, Dalai Lama spune că de peste zece ani primeşte numeroase solicitări de la oameni din Tibet sau originari din Tibet, inclusiv călugări, în care i se cere "uniform" să asigure că linia sa de descendenţă "va fi continuată".

Tradiţia tibetană susţine că sufletul unui lama se reîncarnează în corpul unui copil la moartea sa. Actualul Dalai Lama a fost identificat ca fiind reîncarnarea predecesorului său când avea doi ani.

Noua carte, pe care Dalai Lama o prezintă ca o relatare a relaţiilor sale cu liderii chinezi de-a lungul a şapte decenii, este publicată marţi în SUA de editura William Morrow şi în Marea Britanie de HarperNonFiction, urmând să apară şi în India şi alte ţări.

Dalai Lama - care a spus că va dezvălui detalii despre succesiunea sa în jurul împlinirii vârstei de 90 de ani, în iulie - notează în carte că patria sa rămâne "în strânsoarea regimului represiv comunist chinez", dar campania pentru libertatea poporului tibetan va continua "orice ar fi", chiar şi după moartea sa.

El şi-a exprimat încrederea că guvernul tibetan şi parlamentul în exil, instalate alături de el în oraşul Dharamshala din Himalaya indiană, vor continua activitatea politică pentru cauza tibetană.

"Dreptul poporului tibetan de a fi custodele propriei sale patrii nu poate fi negat la infinit şi nici aspiraţia sa la libertate nu poate fi zdrobită pentru totdeauna prin oprimare", a mai scris Dalai Lama. "O lecţie clară pe care o ştim din istorie este aceasta: dacă îi ţii pe oameni în permanenţă nefericiţi, nu poţi avea o societate stabilă".

Dalai Lama mai adaugă că, dată fiind vârsta sa înaintată, speranţele de a se întoarce în Tibet par "din ce în ce mai puţin probabile". 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dalai lama china succesor
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025