Clădirea Senatului din Ohio, inundată de o țeavă de apă care s-a spart: "Ultima mea zi în Senat nu arată prea bine"
Incident neplăcut în clădirea Senatului din statul american Ohio. Mai multe săli au fost inundate după ce o ţeavă a instalaţiei de apă s-a spart, probabil din cauza gerului.
De Redactia Observator la 28.12.2022, 08:04Personalul a încercat să reducă pagubele, aşezând sub spărtură o găleată, dar şuvoiul era mult prea puternic. Apa a pătruns chiar şi în aula Senatului.
Un senator aflat la finalul mandatului a postat imaginile cu textul "Ultima mea zi în Senat nu arată prea bine".
Optimişti, oamenii administraţiei promit că vor face curăţenie şi vor remedia pagubele până la începutul noii sesiuni, săptămâna viitoare.