Co-fondatorul BioNTech, convins că vaccinul Pfizer combate varianta indiană a coronavirusului
Ugur Sahin, co-fondatorul BioNTech, a afirmat, miercuri dimineaţa, că este convins că vaccinul împotriva coronavirusului, dezvoltat în colaborare cu cei de la Pfizer, dă randament inclusiv împotriva tulpinei indiene a coronavirusului.
De Redactia Observator la 28.04.2021, 13:50- Specialiştii pariază în număr mare pe noua generaţie de vaccinuri care să combată coronavirusul.
Ugur Sahin a ţinut să precizeze că încă se mai efectuează teste pentru a vedea modul în care serul respectiv acţionează împotriva tulpinei indiene a coronavirusului, dar a amintit că "tulpina indiană are mutaţii pe care noi am testat deja vaccinul, iar acesta a dat randamentul scontat, astfel că sunt încrezător că vaccinul nostru combate varianta indiană a coronavirusului".
Conform The National News, varianta indiană a coronavirusului are o dublă mutaţie şi, din această cauză, a creat panică la nivel global, mai ales că este considerată vinovată pentru numărul mare de infecţii şi de decese provocate de coronavirus în India, în ultima perioadă.
Richard Neher, specialist de la Universitatea din Basel, dar şi Christian Drosten, de la un spital din Berlin, consideră că tulpina indiană a coronavirusului nu necesită mai multă atenţie decât cea braziliană sau cea sud-africană şi că principala ţintă rămâne ca ţările afectate în această perioadă să aibă acces cât mai rapid la vaccin, mai ales în condiţiile în care se consideră că următoarea generaţie de vaccinuri va avea nevoie doar de o mică updatare astfel încăt să poată combată toate mutaţiile virusului.