Comandantul forţelor armate din Albania a fost ales preşedinte al ţării
Şeful de stat major al armatei albaneze, Bajram Begaj, a fost ales sâmbătă, prin vot în Parlament, preşedinte al ţării balcanice, membră NATO.
De Redactia Observator la 05.06.2022, 09:20Într-o ţară în care guvernul deţine cea mai mare parte a puterii, acesta este un post în mare parte onorific, dar preşedintele are un rol important în sistemul judiciar - el numeşte trei dintre cei nouă membri ai Curţii Constituţionale - şi este, de asemenea, comandantul suprem al forţelor armate.
Generalul Begaj a fost ales în cel de-al patrulea tur de scrutin
Generalul Begaj, în vârstă de 55 de ani, a fost nominalizat de majoritatea socialistă a premierului Edi Rama. El a fost ales în cel de-al patrulea tur de scrutin, după eşecul, din lipsă de candidaţi, al celor trei tururi anterioare fiind necesară o majoritate calificată de 84 din 140 de aleşi. Candidatura sa a fost aprobată în final cu votul favorabil a 78 de aleşi, relatează agepres.ro. El îi succede, pentru un mandat de cinci ani, lui Ilir Meta, un critic aprig al guvernului care urmează să părăsească funcţia pe 24 iulie.
După ce a absolvit Facultatea de Medicină în 1989, Bajram Begaj a devenit ofiţer în serviciu activ în 1998 şi a deţinut diferite funcţii de comandă în armata albaneză. El a fost şeful forţelor armate din iulie 2020.
Din motive procedurale, Bajram Begaj a demisionat din funcţiile sale în armată chiar înainte de votul din Parlament. Ţară membră NATO din 2009, Albania speră să deschidă anul acesta negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.