Confruntări violente la Bruxelles, la protestul față de noile restricții impuse în pandemie
Au fost confruntări violente în Bruxelles, acolo unde protestatarii s-au luptat cu forţele de ordine. La protestul faţă de restricţiile impuse, mii de oameni, inclusiv români stabiliţi acolo, au scandat "Libertate" şi "Ne-a ajuns", după ce autorităţile au impus vaccinarea obligatorie pentru personalul medical.
De Redactia Observator la 19.12.2021, 20:14Iniţial paşnică, manifestaţia a degenerat, iar poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
Proteste au fost și în mai multe orașe din Germania, inclusiv Hamburg şi Düsseldorf. Sâmbătă, mii de persoane au ieşit pe străzi în oraşul port din nordul ţării, Hamburg, ca să mărșăluiască. „Nu vaccinării obligatorii!” era scris pe pancarte, precum şi „Jos mâinile de pe copiii noştri!”.
În vestul oraşului Düsseldorf, Poliţia a estimat că au fost 4.000 de protestatari care au demonstrat în centrul oraşului. Alte 1.000 de persoane au fost înregistrate. Alianţa „Dusseldorf takes a stand” a înregistrat un contra-protest cu aproximativ 200 de participanţi.
Vaccinarea pentru copii va începe în Germania după recomandările făcute de specialiştii din ţară. Părinţii sunt împărţiţi cu privire la această problemă.