Confruntări VIOLENTE la Napoli. SUTE de indivizi AU ARUNCAT CU STICLE INCENDIARE în poliţişti
Poliţiştii italieni au recurs la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene la Napoli, după un protest faţă de prezenţa în oraş a liderului Ligii Nordului, formaţiune populistă.
De Redactia Observator la 12.03.2017, 09:03Poliţiştii italieni au recurs la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene la Napoli, după un protest faţă de prezenţa în oraş a liderului Ligii Nordului, formaţiune populistă.
În timpul unei manifestaţii paşnice, câteva sute de indivizi mascaţi s-au desprins din cortegiu şi au aruncat pietre şi sticle incendiare asupra poliţiştilor.
Ei au smuls semne de circulaţie şi au răsturnat pubele pe care le-au incendiat.
Şeful Ligii Nordului, Matteo Salvini, s-a remarcat în trecut prin declaraţii agresive la adresa imigranţilor, inclusiv a românilor, dar şi a locuitorilor din sudul Italiei, unde se află şi Napoli.