Consulul japonez la Vladivostok, reţinut de FSB. Oficialul nipon şi-ar fi recunoscut faptele în faţa anchetatorilor: ce acuzaţie i se aduce
Serviciul rus de securitate internă FSB a anunţat luni arestarea consulului general japonez din oraşul Vladivostok sub acuzaţia de spionaj şi l-a declarat "persona non grata", au anunţat agenţiile de presă ruseşti, preluate de Reuters şi AFP.
De Redactia Observator la 26.09.2022, 20:27Conform FSB, consulul a fost prins în flagrant în timp ce primea informaţii secrete despre efectele sancţiunilor occidentale asupra situaţiei economice din Extremul Orient rus în schimbul unei sume de bani, notează Reuters, citat de Agerpres.
Motoki Tatsunori a fost declarat "persona non grata" de către Moscova, care a informat Tokyo, potrivit aceleiaşi surse.