O escortă i-a "tocat" aproape 300.000 de euro unui contabil. Banii, sifonați de la un club de fotbal din Marea Britanie
Un contabil din Marea Britanie a sifonat aproape 300.000 de euro de la un club de fotbal, doar pentru a privi formele voluptoase ale unei escorte de lux.
De Redactia Observator la 06.03.2019, 12:08Un contabil din Marea Britanie a sifonat aproape 300.000 de euro de la un club de fotbal, doar pentru a privi formele voluptoase ale unei escorte de lux.
Prestațiile la webcam ale Victoriei Sinclair, un model de 24 de ani, l-a făcut pe contabilul Andrew Barnbrook, de 37, să deturneze o sumă uriașă din fondurile clubului de fotbal la care era angajat - AFC Fylde.
Pe lângă vizitele intime, mai rare, dar extrem de scumpe, bărbatul îi cumpăra constant cadouri de lux.
Pentru un minut de plăcere, în fața ecranului, femeia cerea aproape 5 euro, iar sesiunea minimă era de 10 minute.
Andrew, dependent nu doar de formele escortei, ci și de jocuri de noroc, s-a folosit de poziția sa de contabil asistent contabil pentru a deturna fondurile necesare.
Nu e de mirare că situația a degenerat rapid. Îndrăgostit până peste cap, bărbatul plătea peste 450 de euro pentru o oră de plăcere, față în față.
Model de lux, tarife mari
Victoria Sinclair, care conduce un Range Rover Sport de doar 75.000 de euro, are aproape 13.000 de urmăritori pe Instagram și este descrisă ca fiind "uimitoare, iubitoare și frumoasă".
Femeia nu se sfiește să posteze fotografii din vacanțe de lux în Dubai, Ibiza, Las Vegas sau Jamaica, precum și cele mai noi achiziții, genți Louis Vuitton, pantofi Chanel sau ceasuri Rolex de mii de euro.
"Era într-o poziție de responsabilitate în ceea ce privește conturile clubului. A transferat 250.000 de lire pentru a-și finanța jocurile de noroc online, dar cei mai mulți bani au fost plătiți pentru serviciile unui model webcam, cu care a avut schimburi reciproce și vizite personale, plătite", a declarat procurorul Neil White, în fața magistraților din Blackpool.
Potrivit The Sun, banii au fost furați de-a lungul a 16 luni. "Îi cumpăra cadouri și, daca ea voia ceva, îi lua", a spus Neil White.
Bărbatul a pledat vinovat pentru fraudă și va fi condamnat în luna aprilie.
"E o situație tristă, în multe privințe. Am construit o afacere de la un angajat, în 1998, la peste 300, astăzi. De-a lungul timpului trebuie să ai încredere că oameni că vor face anumite lucruri. Cazul a expus multe defecte în sistemul nostru, care i-au permis să ia atât de mulți bani fără să fie deranjat. Partea tristă este că singura persoană care a beneficiat de toate acestea este o fată din Manchester și nu avem niciun drept de a recupera banii", a declarat David Haythornthwaite, președintele clubului AFC Fylde.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și