CONVOIUL UMANITAR rusesc trimis în Ucraina s-a întors în Rusia
Camioane ale convoiului "umanitar" rus trimis în Ucraina au început să revină în Rusia, sâmbătă dimineaţă, pe fondul criticilor occidentale
De Redactia Observator la 23.08.2014, 11:27Camioane ale convoiului "umanitar" rus trimis în Ucraina au început să revină în Rusia, sâmbătă dimineaţă, pe fondul criticilor occidentale
Revenirea camioanelor în Rusia va contribui, într-o anumită măsură, la diminuarea tensiunilor, în contextul vizitei pe care Angela Merkel, cancelarul Germaniei, o va efectua sâmbătă la Kiev.
Un corespondent al Reuters prezent la punctul vamal Doneţk-Izvarino, pe unde convoiul a intrat vineri în Ucraina, a observat sâmbătă că zece camioane au revenit în Rusia, iar numeroase altele puteau fi văzute la distanţă, îndreptându-se spre frontieră.
Televiziunea publică rusă a prezentat imagini care surprind descărcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distribuţie a alimentelor din oraşul insurgent ucrainean Lugansk, conform Mediafax.
Camioane din "convoiul umanitar" rus au traversat, vineri, frontieră, intrând pe teritoriul ucrainean. Departamentul american al Apărării a somat Rusia să retragă "imediat" convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni internaţionale. "