Cooperarea cu Rusia, suspendată. Ce decizii a mai luat NATO
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că Alianţa Nord-Atlantică a decis suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia. Totuşi, se va menţine dialogul politic.
De Redactia Observator la 01.04.2014, 22:19"Miniştrii de Externe ai statelor NATO au decis suspendarea cooperării civile şi militare cu Rusia, oficializând o decizie luată la nivel de ambasadori pe 5 martie", a declarat Anders Fogh Rasmussen.
Această decizie vine ca urmare a tensiunilor cu Rusia din cauza crizei din Ucraina.
"În acelaşi timp, lăsăm deschise canalele diplomatice şi suntem pregătiţi pentru reuniuni la nivel de ambasadori sau miniştri, în cadrul Consiliului NATO-Rusia", a precizat Rasmussen.
"Cred că proiectele de cooperare legate de Afganistan, privind rutele de tranzit, trebuie să continue, pentru că avem interesul comun de asigurare a succesului misiunii noastre în Afganistan", a subliniat Rasmussen.
sursă: Antena 3