Coreea de Nord: ŞOCANT! 33 de creştini vor fi executaţi
Acuzaţi că au încercat să răstoarne guvernul, 33 de creştini vor fi executaţi în Coreea de Nord
De Redactia Observator la 12.03.2014, 15:06Alegerile din Coreea de Nord au stârnit controverse în întreaga lume, dat fiind ca pe liste apărea un singur candidat, care, normal, a fost votat de întreaga suflare cu drept de vot.
Sub pretextul votului, statul realizează astfel un recensământ neoficial şi înregistrează astfel persoanele care susţin sau nu regimul dictatorial al lui Kim Jong-un, anunţă Antena3.
Cu aceasta ocazie, însă, s-au aflat şi lucruri de-a dreptul şocante. Autorităţile se pregătesc să execute 33 de creştini, care s-ar fi aliat cu pastorul baptist din Coreea de Sud - Kim Jung-wook, de la care ar fi primit bani pentru înfiinţarea a peste 500 de biserici în subteran.
Aceştia au fost acuzați că ar fi încercat să răstoarne guvernul, aceiaşi acuzaţie pentru care a fost executat și unchiul liderului de la Phenian, Jang Song-thaek, împreună cu întreaga familie a acestuia.