Străzi pustii în Italia, oamenii comunică de la geamuri
Milioane de oameni sunt captivi în propriile locuinţe în Italia, printre care şi români. Viaţa lor s-a schimbat radical din cauza pandemiei de coronavirus. Ei au voie să iasă din case numai în cazuri excepţionale, iar cei care nu respectă carantina riscă să facă şi închisoare. Izolarea îi determină pe oameni să discute de la geamuri, iar în cartierele cu străzi pustii răsună cântece de încurajare.
De Redactia Observator la 13.03.2020, 18:05- Milioane de oameni sunt captivi în propriile locuinţe în Italia, printre care şi români. Viaţa lor s-a schimbat radical din cauza pandemiei de coronavirus. Ei au voie să iasă din case numai în cazuri excepţionale, iar cei care nu respectă carantina riscă să facă şi închisoare.
Milioane de oameni sunt captivi în propriile locuinţe în Italia, printre care şi români. Viaţa lor s-a schimbat radical din cauza pandemiei de coronavirus. Ei au voie să iasă din case numai în cazuri excepţionale, iar cei care nu respectă carantina riscă să facă şi închisoare. Izolarea îi determină pe oameni să discute de la geamuri, iar în cartierele cu străzi pustii răsună cântece de încurajare.
În Napoli, oamenii au ieşit la geamuri şi pe balcon. Ei strigă mesaje de încurajare şi cântă melodii populare printre italieni.
Străzile sunt pustii, iar singurele metode prin care comunică sunt strigătele de la ferestre sau mesajele de pe reţelele de socializare. Aşa cum făceau în urmă cu două luni lucuitorii din provincia chineză Wuhan.
Situaţia de carantină în care se află toată Italia i-a determinat pe oameni să fie mult mai uniţi, chiar dacă o fac de la distanţă.
Zonele turistice ale Peninsulei aduceau până acum câteva săptămâni profituri considerabile economiei ţării. Doar în Roma, anual, ajungeau peste 15 milioane de turişti. Acum capitala Italiei este pustie.
În lupta cu virusul autorităţile iau tot felul de măsuri pentru a-l combate. În Napoli, străzile sunt dezinfectate în fiecare seară.
Numărul cazurilor de contaminare din Italia a trecut de 15 mii. În ţară au pornit şi mai multe campanii, unde dintre ele se numeşte "Eu stau acasă".