Coronavirusul Wuhan a devenit urgență la nivel mondial
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat stare de urgență la nivel mondial, în cazul epidemiei de coronavirus. Între timp, numărul deceselor a ajuns la 213, iar cel al cazurilor confirmate a depăşit 9.800.
De Redactia Observator la 31.01.2020, 11:02Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat stare de urgență la nivel mondial, în cazul epidemiei de coronavirus. Între timp, numărul deceselor a ajuns la 213, iar cel al cazurilor confirmate a depăşit 9.800. Virusul continuă se se răspândească şi în Europa. Italia a confirmat primele două cazuri, iar numărul pacienţilor a crescut şi în Franţa şi Germania. În Statele Unite a fost depistat un prim caz de transmitere de la om la om pe teritoriul american.
TEDROS ADHANOM GHEBREYESUS, director general OMS - Declar o urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional epidemia globală a noului coronavirus.
La trei săptămâni după ce virusul mortal a făcut prima victimă, starea de alertă a fost extinsă la nivelul întregului glob. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că această decizie nu reprezintă un vot de neîncredere faţă de eforturile depuse de autorităţile din China.
TEDROS ADHANOM GHEBREYESUS, director general OMS - Cea mai mare preocupare a noastră este posibilitatea ca virusul să se propage în ţări cu sisteme de sănătate mai slabe.
Între timp, un nou stat din Uniunea Europeană a confirmat prezenţa virusului pe teritoriu.
Giuseppe Conte, premier Italia - Avem două cazuri confirmate. Sunt doi turişti chinezi. Au venit în ţară noastră în urmă cu câteva zile, în luna ianuarie.
Anunţul vine după ce 6000 de pasageri şi 1000 de membri ai echipajului unei nave de croazieră italiene au fost blocaţi la bordul ambarcaţiunii după ce unei turiste din China în vârstă de 54 de ani i s-a făcut rău. Femeia şi partenerul ei au fost izolaţi şi sunt monitorizaţi de autorităţi, iar cei 7000 de oameni au primit permisiunea să părăsească vasul la lasărea serii.
Virusul s-a răsândit în Franţa, Germania și SUA
JEROME SALOMON, director Agenţie de Sănătate publică din Franţa - Am aflat de apariţia unui nou caz. Este vorba de un cadru medical privat care a fost în contact cu un caz confirmat din Asia.
În Hexagon numărul cazurilor a ajuns la şase, iar în Germania sunt cinci. Un alt caz a fost confirmat în urmă cu o zi în Finlanda.
Peste Ocean, în Statul Illinois, soţul uneia dintre pacientele depistate cu coronavirus a fost la rândul său infectat de epidemie, deşi nu a păşit pe teritoriul chinez.
Ngozi Ezike, director al departamentului de Sănătate din Illinois - În acest al doilea caz este vorba despre cineva care nu a călătorit în China, ceea ce îl face să fie primul caz de transmitere a noului coronavirus de la om la om în Statele Unite.
Probleme nu se încheia aici pentru autorităţile americane. Unul dintre cei 195 de cetăţeni repatriaţi din Wuhan se află în carantină obligatorie după ce a încercat să fugă din centrul medical unde era ţinut.
Donald Trump, presedinte SUA - Considerăm că ţinem situaţia sub control foarte bine. Această problemă este minoră la noi în ţară în acest moment.
Şi în România virusul crează isterie. Condus de un ambulanţier îmbrăcat din cap până în picioare în costum de protecţie, un angajat SRI al aeroportului din Timişoara s-a prezentat de dimineaţă la spital.
Virgil Musta, medic Spitalul de Boli infecțioase Victor Babes din Timișoara - Prezintă simptomatologie de o zi, o simptomatologie cu febră. Uşoară tuse.
Nu a fost sigurul timişorean convins că a luat virusul mortal. Angajatul unei multinaţionale, care are colegi care au călătorit recent în China, a venit la medic după ce a început să tuşească.
Măsuri prevenitive cer şi poştaşii din România, care se tem că ar putea lua coronavirusul de pe pachetele care vin din China.
ALEXANDRU RAFILA, membru Comitetul executiv OMS - Deocamdată nu este îngrozitor, problema majoră e că ar putea să devină. Pentru că în momentul de faţă circa 20% dintre îmbolnăviri sunt forme grave de infecţii respiratorii care pot duce şi la deces. Problema e legată de posibilitatea ca virusul să sufere mutaţii datorită acestei transmiteri inter-umane şi să devină mult mai periculos.
La mai puţin de două luni de la apariţie, sunt peste 9800 de îmbolnăviri confirmate, mult mai multe ca în cazul epidemiei SARS, care a făcut ravagii timp de 9 luni, în perioada 2002 - 2003. Între timp, autorităţile din China continuă să construiască spitale de la zero, pentru a-i trata pe bolnavi.