Credeau că e mumia unei dansatoare egiptene! La o privire mai atentă, însă, i-a şocat pe toti
Oamenii de ştiinţă au făcut, recent, o descoperire uimitoare! Deşi credeau că una dintre mumiile de la British Museum este o fostă dansatoare, aceştia au aflat că a fost... un bărbat
De Redactia Observator la 22.05.2014, 20:56Oamenii de ştiinţă au făcut, recent, o descoperire uimitoare! Deşi credeau că una dintre mumiile de la British Museum este o fostă dansatoare, aceştia au aflat că a fost... un bărbat
Mumia se afla în muzeul din Londra încă din anul 1835, purta o fustă roz şi părea să aibă sâni. Totuşi, un detaliu părea cam ciudat. Avea pictată o barbă pe cartonul care îi acoperea faţa. Astfel, aceasta a fost supusă unui examen la tomograf , iar cercetătorii au observat că este în mod clar vorba de un bărbat, scriu cei de la Daily Mail.
Sânii erau de fapt bucăţi de pânză puse special în acele locuri în timpul procedurii de îmbălsămare. De ce?Egiptologii cred că bărbatul fusese foarte gras şi ar fi vrut ca după moarte să-şi păstreze un aspect similar.
Acesta avea în jur de 20 de ani şi suferise din cauza abceselor dentare. Mumia datează din perioada romană a Egiptului, probabil din secolul al II-lea e.n.