Antena LIVE

Curs valutar

Cum a gafat CNN. Prizonierul sirian eliberat din închisoare era de fapt omul lui Assad

Toate indiciile par să arate că prizonierul sirian eliberat cu ajutorul CNN dintr-o închisoare din Damasc săptămâna trecută era de fapt un locotenent din serviciile secrete ale lui Bashar Al Assad. Clarissa Ward, corespondent CNN, a confirmat că identitatea reală a bărbatului este Salama Mohammed Salama.

De la 17.12.2024, 14:37
WhatsApp
Cum a gafat CNN. Prizonierul sirian eliberat din închisoare era de fapt omul lui Assad CNN

Siteul canalului de ştiri american CNN a publicat luni un articol un articol în care transmite că "bărbatul care a fost filmat de CNN în timp ce era eliberat de rebeli dintr-o închisoare din Damasc este, potrivit localnicilor, un fost ofițer de informații al regimului sirian care a fost răsturnat, nu un cetățean obișnuit care a fost închis, așa cum pretindea el". 

Răsturnare de situaţie la CNN

CNN l-a găsit pe bărbat în timp ce îl căuta pe jurnalistul american dat dispărut, Austin Tice, prin închisorile din Damasc. Într-un reportaj, principalul corespondent internațional al CNN, Clarissa Ward și echipa ei, însoțiți de un luptător rebel sirian, au dat peste o celulă dintr-o închisoare din Damasc care era încuiată cu lacăt din exterior. Rebelul sirian a tras în lacăt cu o armă (camera CNN era oprită în acel moment), iar bărbatul a fost găsit singur în interiorul celulei, sub o pătură. Celula respectivă părea a fi singura închisă din închisoarea secretă din Damasc care fusese golită de câteva zile, după fuga lui Assad din ţară.

Pe acelaşi subiect

Când a ieșit afară, părea uimit, relatează CNN. Întrebat cine este de luptătorul rebel care l-a eliberat, bărbatul s-a identificat ca fiind Adel Ghurbal, din orașul sirian Homs. Teatral, el a povestit că a fost ținut într-o celulă timp de trei luni, adăugând că este a treia închisoare în care a fost închis. Bărbatul a mai spus că nu știa că regimul lui Assad a căzut. Se afla într-o închisoare condusă de serviciile de informații ale forțelor aeriene siriene când s-a prăbușit regimul lui Assad.

O imagine obținută luni de CNN indică identitatea reală a bărbatului. Ar fi de fapt Salama Mohammad Salama, un locotenent din Direcția de Informații a Forțelor Aeriene sub regimul lui Assad.

Un locuitor din cartierul Bayada din Homs a trimis CNN o fotografie mai veche, în care susţine că apare același bărbat. Fotografia îl arată stând la un birou, îmbrăcat în haine militare. Software-ul de recunoaștere facială a stabilit o potrivire de peste 99%. CNN a decis să nu publice fotografia pentru a proteja sursa, dar imaginea a fost distribuită masiv de alte conturi pe platforma X. 

Bărbatul nu mai este de găsit

În timp ce CNN a continuat să investigheze identitatea bărbatului, mai mulți sirieni din Homs au spus că el este Salama, cunoscut și sub numele de Abu Hamza. Ei au mărturisit pentru CNN că Salama se ocupa în oraş de punctele de control ale Direcției de Informații ale Forțelor Aeriene și l-au acuzat că era cunoscut pentru fapte de şantaj și hărțuire.

Nu este clar cum sau de ce Salama a ajuns în închisoarea din Damasc, iar CNN nu a reușit să mai ia contact cu el. În weekend, Verify-Sy, un site sirian de verificare a informaţiilor, a fost primul care l-a identificat pe bărbat drept Salama. Potrivit sitelui, el era închis de mai puțin de o lună din cauza unei dispute privind "împărțirea banilor obţinuţi din santaj cu un ofițer de rang superior". CNN spune că nu poate verifica independent această informaţie.

După eliberare, rebelii l-au predat pe bărbat organizaţiei Semiluna Roșie Siriană. ONG-ul a postat ulterior imagini cu el pe rețelele de socializare, spunând l-au adus la rudele sale din Damasc. Nu se cunoaşte unde se află în prezent, conchide CNN. 

Reportajul Clarissei Ward despre prizonierul sirian eliberat a devenit viral după ce CNN l-a difuzat pe 12 decembrie în cadrul emisiunii lui Jake Tapper, fără a verifica dacă bărbatul este cine spune că este. Eliberarea bărbatului a fost sărbătorită ca un moment "extraordinar". Unii dintre cei care l-au urmărit au pus la îndoială chiar de la început că bărbatul era un prizonier, invocând inclusiv detalii legate de aspectul său fizic. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

siria cnn bashar al assad inchisoare damasc prizonier
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025