Antena LIVE

Curs valutar

Cum a transformat Anamaria Danci curățenia într-o afacere de succes, cerută de miliardari din toată lumea: "Am avut curajul să plec și să-mi urmez visul"

Săptămâna trecută era în Italia, acum se află în Dubai. Anamaria Danci, o româncă originară din Transilvania şi stabilită în Vlissingen, Olanda, a construit o afacere de succes în domeniul curățeniei de lux, fiind printre puținii specialiști din lume care pot curăța meticulos interioarele exclusiviste ale iahturilor de milioane de euro. Proprietarii acestor bijuterii plutitoare, oameni de afaceri și celebrități, o cheamă special şi plătesc sume impresionante pentru serviciile sale.

De la 04.03.2025, 17:36
WhatsApp
Cum a transformat Anamaria Danci curățenia într-o afacere de succes, cerută de miliardari din toată lumea: "Am avut curajul să plec și să-mi urmez visul" Facebook

Anamaria s-a născut într-un sat din nordul României, într-o perioadă în care Nicolae Ceaușescu era încă la putere. Deşi copilăria i-a fost marcată de un regim dur, familia sa avea un avantaj: deţineau o fermă, ceea ce însemna că nu duceau lipsă de mâncare. "Chiar dacă veneau oamenii guvernului să ne ia din provizii, găseam mereu o modalitate să ascundem câte o vacă sau câteva găini", îşi aminteşte ea. De la 4 ani, după orele de şcoală, lucra pe câmp alături de familie. Dar în sufletul ei visa la altceva: "iubeam cărțile, îmi plăcea să mă pierd în poveşti". Când a împlinit 18 ani, și-a luat inima și a decis să plece. Destinația aleasă: Portugalia.

"Părinții mei nu întelegeau de ce vreau să plec, dar eu aveam deja totul planificat: strânsesem bani, aveam pașaport, şi ştiam exact ce autobuz să iau", mărturiseşte Anamaria Danci, într-un interviu acordat publicaţiei pzc.nl.

Ajunsă în Portugalia, a găsit de lucru încă din prima zi, ca ajutor într-un restaurant. Două luni mai târziu, vorbea deja limba. Acolo l-a cunoscut pe viitorul ei soț, un bărbat pe jumătate francez, pe jumătate portughez, care i-a propus să se mute în Olanda. "Era a doua oară când viața mea lua o cu totul altă direcție", spune Anamaria.

Din curăţenie în birouri, la iahturi de lux

În Olanda, în timpul sarcinii cu primul ei copil, românca s-a angajat la o firmă de curăţenie, începând cu apartamente de vacanță şi ajungând ulterior să cureţe birouri. Apoi, a fost remarcată de unul dintre directorii unei companii de construcții navale, care a văzut cât de minuțios lucra. A fost angajată în cadrul firmei Amels, unde a intrat în contact pentru prima oară cu lumea iahturilor de lux.

Anamaria a observat rapid că interioarele acestora sunt fabricate din materiale extrem de delicate: bambus, mătase, lemn prețios. "Orice greșeală poate costa enorm", explică românca. Pentru a le curăța corect, a folosit cunoștințele acumulate în timpul studiilor de design textil urmate în România. "Am început să citesc etichete, să testez produse, să învăț fiecare detaliu. În scurt timp, şefii mei erau uimiți de rezultatele muncii mele". Iar proprietarii de iahturi au început să o recomande.

De la angajată la antreprenoare: succesul unei afaceri unice

După câțiva ani, Anamaria a decis să-și deschidă propria firmă, cu care a ajuns să cureţe iahturi de sute de milioane de euro. Afacerea s-a dezvoltat rapid, iar acum are nouă angajați şi plănuieşte să deschidă o a doua filială în Dubai, unde cererea pentru astfel de servicii este uriașă. "Este greu să găseşti oameni care să facă față standardelor cerute de acest domeniu. Dar Dubaiul oferă multe oportunități, atât pentru afaceri, cât şi pentru forța de muncă".

Astăzi, Anamaria este solicitată de miliardari din toată lumea. "Este o muncă grea, dar îmi place provocarea. Lucrez pe iahturi care costă sute de milioane de euro, unde orice detaliu contează. Nu oricine poate face acest job, dar mie îmi place presiunea și perfecțiunea", spune românca. 

Recent, a petrecut cinci săptămâni în Carrara, Italia, pentru a pregăti un iaht exclusivist. "După ce termin, fac sesiuni video cu echipajul, explicându-le cum să mențină curăţenia. Uneori durează chiar trei ore. Oamenii mă privesc uimiți", povesteşte Anamaria.

"Mă simt bogată, dar nu datorită banilor"

Când priveşte înapoi la momentul în care, la 18 ani, urca într-un autobuz cu destinația necunoscută, Anamaria ştie că a făcut alegerea corectă. "Nu mă gândesc prea mult la ce am realizat, dar ştiţi ceva? Mă simt bogată. Nu pentru că am bani, ci pentru că am construit asta singură. Sunt mândră de mine, iar părinții mei sunt mândri de mine. Ei spun că sunt cea mai puternică din familie. Și asta doar pentru că am avut curajul să plec și să îmi urmez visul". 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

anamaria danci romanca olanda iahturi afacere curatenie
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu mărirea bugetului pentru întărirea armatei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români....
Fanatik.ro
Publicat 03.03.2025
Meteorologii Accuweather anunță lista orașelor din România în care ninge în...
Gandul
Publicat 04.03.2025
România în fața provocării supreme din '89 încoace. Cum facem să ne fie bine...
Adevărul
Publicat 04.03.2025
Larisa Iordache a postat primele imagini cu fetița ei! Amira a cucerit inimile...
A1
Publicat 04.03.2025
Horoscopul zilei de 5 martie 2025. Peștii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 04.03.2025
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să...
spynews.ro
Publicat 04.03.2025
Înaintea dialogului încins de la Casa Albă, Zelenski îi dăduse lui Trump un...
GSP
Publicat 28.02.2025
Cum a devenit Rusia cea mai mare țară din lume. O istorie a expansiunii,...
Click.ro
Publicat 04.03.2025
Țările europene care au arme nucleare. Ce stat deține cea mai mare rezervă
Useit
Publicat 04.03.2025
Top 5 idei de afaceri pe care să le începi cu bani puțini
Money.ro
Publicat 03.03.2025
Documente CIA desecretizate: tehnicile crude de „reorientare mentală”...
libertatea.ro
Publicat 04.03.2025
Raye a strălucit într-o rochie roșie impresionantă la Premiile Oscar 2025,...
ZU
Publicat 04.03.2025
Baba ganoush, salata de vinete orientală pe care o vei adora
Hello taste
Publicat 04.03.2025
Piure de cartofi cu somon la abur. O masă echilibrată pentru cei mici
Deparinti
Publicat 04.03.2025
Adamari López și Toni Costa i-au sărbătorit ziua de naștere fiicei Alaïa....
Happy
Publicat 04.03.2025
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment...
BZI
Publicat 04.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cele mai întâlnite mituri despre incontinența urinară. Ce spun specialiștii...
Medicool
Publicat 04.03.2025