Antena LIVE

Curcani grațiați de președintele Donald Trump, în ajunul Zilei Recunoştinţei

Iarna ameninţă una dintre cele mai importate sărbători americane. Mai multe furtuni de zăpadă au lovit Statele Unite chiar în ajunul Zilei Recunoştinţei, atunci când 55 de milioane de americani se pregătesc de drum.

De la 27.11.2019, 22:19

Iarna ameninţă una dintre cele mai importate sărbători americane. Mai multe furtuni de zăpadă au lovit Statele Unite chiar în ajunul Zilei Recunoştinţei, atunci când 55 de milioane de americani se pregătesc de drum. Oamenii sunt disperaţi să ajungă la destinaţie în condiţiile în care circulaţia aeriană, feroviară şi rutieră sunt afectate. Înainte de a pleca spre Florida pentru sărbători, Donald Trump a graţiat, potrivit tradiţiei, doi curcani.

Bread şi Butter, în traducere Pâine şi Unt, sunt cei mai norocoşi curcani ai anului. Potrivit unei tradiţii ce datează de 30 de ani au fost graţiaţi de preşedintele american. 

Cele două păsări îşi vor trăi restul zilelor în campusul Virginia Tech, la 400 de kilometri distanţă de Washington. 

Donald Trump s-a folosit de ocazie pentru a trimite săgeţi către opoziţia democrată mizând pe dublul sens al cuvântului turkey, care înseamnă curcan dar şi Turcia. 

Donald Trump, preşedintele SUA: Din fericire, Bread şi Butter au fost educaţi să îşi păstreze calmul în orice situaţie, un lucru foarte important dat fiind că au fost, cel mai probabil, deja citaţi să apară în faţa comisiei lui Adam Schiff. Se pare că democraţii mă acuză că sunt prea permisiv cu "turkey"

Imediat după ceremonie, Donald şi Melania Trump au plecat spre Florida pentru a petrece Ziua Recunoştinţei. Drumul nu va fi la fel de simplu însă pentru alte milioane de americani care migrează pentru această sărbătoare dintr-o parte în alta a ţării. Vremea rea le dă mari bătăi de cap. 70 de maşini au fost avariate în câteva ore.

O furtună de zăpadă a lovit centrul ţării ieri. Din Colorado până la Marile Lacuri, la graniţa canadiană, circulaţia rutieră este afectată. La fel cea aeriană şi feroviară. Iar coasta de vest, California şi Oregon vor fi lovite astăzi de furtuni. Deşi pregătirile sunt în plină desfăşurare, parada Macy's ar putea fi anulată tocmai din cauza vremii. 

Ți-a plăcut acest articol?

curcani furtuna sarbatoare trump ziua recunostintei
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024