Cutremur de 6,1 grade în Afganistan. Copil mort şi 9 răniţi, în urma seismului resimţit şi în Pakistan şi India
Un cutremur de 6,1 grade s-a produs miercuri în nord-estul Afganistanului. Copil mort şi nouă răniţi
De Redactia Observator la 31.01.2018, 10:39Un cutremur de 6,1 grade s-a produs miercuri în nord-estul Afganistanului, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), informează AFP.
Seismul, resimţit de asemenea în India şi Pakistan, a avut loc la ora 07:07 GMT în Munţii Hindukuş, la o adâncime de 191 de kilometri, potrivit USGS.
Un copil şi-a pierdut viaţa şi nouă persoane din familia sa au fost rănite în provincia pakistaneză Belucistan, la frontiera cu Afganistanul, în urma prăbuşirii acoperişului locuinţei, a precizat o oficialitate locală.
Epicentrul seismului a fost localizat în apropiere de regiunea Jarm, la aproximativ 250 de km de capitala Kabul.
În octombrie 2015, un puternic seism cu magnitudinea de 7,5 s-a produs în aceeaşi regiune, provocând moartea a peste 380 de persoane.