Dacă visaţi să locuiţi în Italia, dar bugetul nu vă permite, acum aveţi o şansă. Se vând case la un euro
De fapt, două. O celebră platformă de turism online trimite gratuit patru turişti străini să locuiască într-un sat din sudul Italiei. E drept, doar pentru 3 luni. Cei care vor, însă, să se mute definitiv în Italia au o altă variantă. Într-un alt oraş din Peninsulă se vând case la un euro.
De Redactia Observator la 17.01.2019, 14:43De fapt, două. O celebră platformă de turism online trimite gratuit patru turişti străini să locuiască într-un sat din sudul Italiei. E drept, doar pentru 3 luni. Cei care vor, însă, să se mute definitiv în Italia au o altă variantă. Într-un alt oraş din Peninsulă se vând case la un euro.
Puţine oferte sună mai bine decât o vacanţă de trei luni plătită de o platformă de turism. Cei patru norocoşi vor avea parte chiar de un training de o lună pentru a învăţa obiceiurile localnicilor. Mai ales că vor sta în case tradiţionale şi vor participa la diverse activităţi locale cum ar fi recoltarea legumelor, a mierii sau prepararea pastelor italiene. Dar vor deveni, totodată, şi gazde pentru turiştii străini pe care îi vor învăţa - la rândul lor - toate meşteşugurile desprinse. Iar veniturile obţinute vor fi reinvestite în comunitatea italiană. Proiectul are drept scop promovarea micii aşezări din munţi, care riscă să dispară din cauza numărului mic de locuitori - şi anume 300.
Românii care vor, însă, să se mute definitiv în Italia pot deveni, pentru doar un euro, proprietari cu acte în localitatea Sambuca, denumită şi "Oraşul Splendorii". Zeci de case au fost puse acolo la vânzare ca parte a unui program special al autorităţilor de a revigora turismul şi de a repopula localitatea siciliană. Deşi oferta prevede achiziţionarea imobilului pentru doar 1 euro, noii proprietari trebuie să renoveze locuința în următorii trei ani și să investească în ea cel puțin 15.000 de euro. În plus, trebuie să depună o garanție de 5.000 de euro, sumă ce le va fi returnată atunci când renovarea va fi încheiată.