Specialiștii americani se tem că numărul deceselor provocate de coronavirus crește vertiginos
Pandemia de coronavirus a adus sistemul sanitar din New York în pragul colapsului. Tot mai mulți specialiști acuză modul în care administraţia Trump a gestionat criza, iar neînţelegerile între preşedinte şi experţi au devenit publice. Peste 22.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus.
De Redactia Observator la 13.04.2020, 23:42- Donald Trump, președintele SUA, este acuzat că nu a luat la timp măsurile necesare pentru combaterea pandemiei.
- Specialiștii americani se tem că peste 100.000 de persoane își vor pierde viața.
Pandemia de coronavirus a adus sistemul sanitar din New York în pragul colapsului. Tot mai mulți specialiști acuză modul în care administraţia Trump a gestionat criza, iar neînţelegerile între preşedinte şi experţi au devenit publice. Peste 22.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus, iar autorităţile estimează că bilanţul sumbru ar putea ajunge la 100.000.
Erik Blutinger, medic: E o nebunie totală acum. Toată lumea este infectată cu COVID pe aceste holuri. Se aud doar zgomotele tuburilor de oxigen.
În spitalele din New York, medicii şi asistentele lucrează ca în timpul războiului pentru a se asigura că pacienţii primesc îngrijrea de care au nevoie.
În metropola americană, aproape 10.000 de pacienti au fost răpuşi de coronavirus, iar numărul celor infectaţi se apropie de 200.000.
Erik Blutinger, medic: Nu am văzut un loc liber în această unitate pentru cazuri grave, dar încercăm să ne asigurăm că avem mereu spaţiu pentru o urgenţă în plus atunci când aceasta este adusă pe uşile noastre.
În ultimele trei zile, numărul de infecţii şi de decese a scăzut pe teritoriul american. Disperate să oprească răspândirea virusului, autorităţile din Philadelphia iau măsuri extreme. Un bărbat a fost scos cu forţa dintr-un autobuz, de 10 poliţişti, pentru că nu purta mască de protecţie.
Aproape trei milioane de oameni au fost testaţi până acum pe teritoriul american. Cercetătorii de la un laborator din Maryland au realizat un test în urma căruia pacienţii pot afla dacă sunt imuni la COVID-19.
Michael Ross, imunolog: Frumuseţea este că dacă ai imunoglobulina G, presupunerea este că la acel moment eşti protejat şi ai fost expus, ceea ce înseamnă că este în regulă să te întorci la muncă sau poţi să îţi vizitezi bunica.
Testul nu a fost aprobat de către Administraţia Federală pentru Alimente şi Medicamente. Între timp, experţii acuză guvernul că a întârziat să ia măsuri care ar fi salvat vieţi.
Anthony Fauci: Dacă, văzând cum evoluează situaţia, s-ar fi acţionat mai devreme, s-ar fi putut salva vieţi. Dacă, încă de la început, am fi închis totul, situaţia ar fi fost puţin diferită.
Afirmaţiile epidemiologului par să nu fi fost pe placul preşedintelui american, care a redistribuit pe twitter mesajul "Concediaţi-l pe Fauci !". Între cei doi au existat neînţelegeri şi cu privire la gravitatea pandemiei şi momentul reîntoarcerii americanilor la muncă.
Un dezastru nu vine însă niciodată singur. Americanii din statul Louisiana, puternic afectat de pandemie, au mai primit o lovitură grea. Cel puţin 18 oameni au fost ucişi de o tornadă, iar aproape un milion de locuințe au rămas fără electricitate.