Decizie fără precedent. O importantă grupare teroristă, acuzată de moartea unui ambasador american, face un anunţ bombă!
Gruparea libiană Ansar al-Sharia, considerată organizaţie teroristă de către ONU şi SUA, şi-a anunţat sâmbătă seara 'dizolvarea' într-un comunicat publicat pe internet, transmite AFP.
De Redactia Observator la 28.05.2017, 22:01- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Gruparea libiană Ansar al-Sharia, considerată organizaţie teroristă de către ONU şi SUA, şi-a anunţat sâmbătă seara 'dizolvarea' într-un comunicat publicat pe internet, transmite AFP.
Gruparea este acuzată de Washington că ar fi fost în spatele atacului din 11 septembrie 2012 asupra consulatului american din Benghazi (est), în care şi-au pierdut viaţa ambasadorul Christopher Stevens şi alţi trei americani.
În comunicatul său, Ansar al-Sharia admite implicit că ar fi fost 'slăbită' de războiul contra forţelor mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian.
Gruparea şi-a pierdut liderul, Mohamad Azahawi, ucis în luptele contra forţelor pro-Haftar, la finalul lui 2014, la Benghazi, înainte de a fi şi mai slăbită după dezertarea majorităţii membrilor săi, care au jurat supunere organizaţiei Stat Islamic (SI).
Ansar al-Sharia s-a alăturat mai târziu Consiliului Shura al Revoluţionarilor din Benghazi, o coaliţie de miliţii islamiste, care a cucerit oraşul în 2014.
Câteva luni mai târziu, Armata Naţională Libiană, autoproclamată de mareşalul Haftar, le-a declarat război şi a reuşit să reia controlul asupra unei mari părţi din Benghazi.
Aceasta asediază de mai multe săptămâni ultimii luptători jihadişti în două cartiere din centrul oraşului.
Formată după revoluţia contra lui Muammar Gaddafi, în 2011, gruparea Ansar al-Sharia s-a implantat mai ales la Benghazi şi Derna (est). Alte filiale au fost create mai târziu la Sirte şi Sabratha (vest).
Gruparea a ocupat cazărmile şi bazele militare abandonate de fostul regim şi le-a transformat în tabere de antrenament pentru sute de jihadişti ce voiau să plece în Irak şi Siria.
Sursa: Agerpres