Descoperire misterioasă pe o plajă din Australia. Un cilindru de aproape 3m, adus de valuri, le dă de furcă autorităţilor
Autorităţile australiene au fost puse pe jar, după ce un cilindru de mari dimensiuni a fost descoperit pe plajă. Oamenii legii le-au cerut curioşilor să păstreze distanţa, cel puţin până se elucidează misterul originii acestui obiect.
De Redactia Observator la 17.07.2023, 14:11Descoperirea a fost făcută pe o plajă din vestul Australiei. Obiectul metalic de mari dimensiuni a fost găsit de localnici pe plaja Green Head, la aproximativ 250 km nord de Perth. Autoritățile statale și federale investighează obiectul care este considerat periculos. Poliția le-a cerut oamenilor să nu se apropie de locul în care se află acesta.
„Dorim să reasigurăm comunitatea că suntem implicați activ într-un efort de colaborare cu diverse agenții de stat și federale pentru a determina originea și natura obiectului", a anunțat poliția prin intermediul unui comunicat, potrivit BBC.
Locuitorii au declarat că cilindrul are o lățime de aproximativ 2,5 metri și o lungime cuprinsă între 2,5 și 3 metri. Expertul în aviație Geoffrey Thomas a declarat că este posibil ca obiectul să fie un rezervor de combustibil de la o rachetă care a căzut în Oceanul Indian în ultimele 12 luni.
Agenția spațială australiană a recunoscut că este posibil ca obiectul să fi căzut de la un „vehicul de lansare spațială" și a anunțat că va lua legătura cu alte agenții din întreaga lume.
De asemenea, au existat unele speculații că obiectul ar fi putut face parte dintr-un avion care a dispărut în largul coastei de vest a Australiei în 2014 cu 239 de pasageri la bord. Thomas a exclus această variantă.