Antena LIVE

Curs valutar

Încălzirea globală ameninţă zeci de destinaţii turistice. Veneţia ar putea fi înghiţită de ape

Peste o mie de atracţii din lume şi-au câştigat locul în patrimoniul UNESCO! Însă, o bună parte din ele sunt în pericol, iar principala cauză este încălzirea globală.

De la 08.01.2019, 17:48
WhatsApp
Vezi și:

Peste o mie de atracţii din lume şi-au câştigat locul în patrimoniul UNESCO! Însă, o bună parte din ele sunt în pericol, iar principala cauză este încălzirea globală. Afectată de schimbările climatice este şi Veneţia, iar printre atracţiile pe cale de dispariţie se numără şi recifele de corali din Australia.

Oraşul îndrăgostiţilor ar putea fi într-o bună zi înghiţit de ape. Este scenariul sumbru al oamenilor de ştiinţă. Din cauza fenomenelor extreme, precum furtunile violente şi inundaţiile, în ultimii 20 de ani, nivelul apei a crescut cu 30 de centimetri, în Veneţia.

Ameninţat de încălzirea globală sunt Fiordul, dar şi Gheţarul Ilulissat care se topeşte într-un ritm accelerat, spun cercetătorii. Atracţia care face parte din patrimoniul UNESCO ar putea dispărea mai repede decât prevedeau oamenii de ştiinţă.

Pe cale de disparitie sunt şi recifele de corali din Australia şi India. Se estimează că până în 2050, 90% dintre corali vor muri. Principalele cauze sunt fluctuaţiile de temperatură, poluarea şi schimbările climatice. Cercetătorii caută soluţii pentru salvarea lor, iar asta pentru că de recifele de corali depind un sfert din toate speciile marine.

Nivelul apei din Oceanul Pacific este în creştere, iar furtunile tropicale se formează tot mai des. Aceste schimbări ameninţă şi unul dintre cele mai misterioase locuri de pe pământ: Insula Paştelui şi giganticele sale statui moai.

În pericol este şi primul parc naţional din lume. Rezervaţia Yellowstone din Statele Unite resimte deja efectele încălzirii globale. Lacurile aproape că au secat, apa din râuri se încălzeşte de la an la an, iar incendiile de vegetaţie sunt tot mai frecvente.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observator16 destinatii incalzire globala
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025