DEZASTRU în Oceanul Atlantic! Un URAGAN de categoria 5 a lovit din nou Insulele Caraibe, după Irma. Rafalele de vânt au până la 260 de km/h (FOTO, VIDEO)
Uraganul Maria, a cărui intensitate a ajuns la categoria cinci, “potenţial catastrofală”, a lovit marți insula Dominica, din Caraibe, însoţit de rafale de vânt de până la 260 de kilometri pe oră.
De Redactia Observator la 19.09.2017, 12:08Uraganul Maria, a cărui intensitate a ajuns la categoria cinci, “potenţial catastrofală”, a lovit marți insula Dominica, din Caraibe, însoţit de rafale de vânt de până la 260 de kilometri pe oră.
Dominica este o fostă colonie britanică, ce are o populaţie de 72.000 de oameni. Ochiul uraganului a ajuns acolo la ora locală 21 (marţi, 4 ora României), potrivit Centrului Naţional pentru Uragane.
Locuitorii din apropiere de coastă au primit ordin să meargă în adăposturi autorizate. Aeroportul şi porturile din Dominica au fost închise din cauza uraganului, care se deplasează aproximativ pe acelaşi traseu ca Irma, furtuna care a devastat regiunea luna aceasta.
Premierul Roosevelt Skerrit a publicat pe Facebook un mesaj potrivit căruia acoperişul său a fost smuls , iar locuinţă a fost inundată. În cele din urmă, şeful Guvernului a fost salvat.
Şeful Guvernului, care a precizat că vântul puternic a smuls acoperişurile aproape tuturor celor cu care a vorbit, inclusiv pe cel al locuinţei sale oficiale, a cerut ajutor internaţional. “Vom avea nevoie de ajutor, prietene, vom avea nevoie de tot felul de ajutoare . Este prea devreme pentru a vorbi dspre starea aeroportului şi portului, dar cred că ambele vor fi inoperabile pentru câteva zile. De aceea sunt dornic acum să solicit susţinerea naţiunilor şi organizaţiilor prietene, cu flote de elicoptere, pentru că, eu personal, sunt dornic să mă mobilizez şi să merg în ţară pentru a vedea şi stabili ce este nevoie”, a adăugat el.
Insula Martinica a declarat nivel maxim de alertă, în timp ce pe insula Guadalupe au fost făcute evacuări.
Stare de alertă a fost declarată şi în Puerto Rico, teritoriul american unde Maria ar urma să ajungă pe uscat marţi, ca uragan de categorie trei. Puerto Rico nu a fost lovit în forţă de Irma şi a devenit un nord important pentru livrarea de ajutoare pe insulele afectate.
Uraganul Maria va lovi, probabil, şi insulele Virgine, americane şi britanice, devastate deja de Irma. Autorităţile se tem că dărâmăturile lăsate în urmă de Irma ar putea fi luate de vânt şi reprezenta un nou pericol.
Avertizări sunt în vigoare şi pentru St Kitts and Nevis, Montserrat şi St Lucia, St Martin, Saba, St Eustatius şi Anguilla.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și