Din florăreasă, în una dintre cele mai căutate femei din Europa. Suma oferită de Eva unui asasin profesionist să-i ucidă soţul
Eva Zamecnikova pare, la prima vedere, o femeie cât se poate de obişnuită. Şi are o meserie cât se poate de banală: florăreasă. Dar ascunde un secret teribil: este una dintre cele mai căutate femei din Europa.
De Redactia Observator la 10.02.2025, 15:52- Mutări politice după demisia lui Iohannis. Garanţia cerută de Ciolacu liberalilor, pentru a nu rupe Coaliţia. DETALII la Observator 17:00
- Demisia lui Iohannis, pe prima pagină a publicaţiilor internaţionale. Ruşii scriu că "decizia a fost determinată de mișcarea partidelor de extremă dreapta"
Potrivit Bild, pe numele Evei s-a emis un mandat internaţional de reţinere în 2020, asta după ce femeia a reuşit să se sustragă justiţiei slovace. Ea fusese condamnată la 8 ani de închisoare pentru că a plătit 50.000 de euro unui ucigaş profesionist pentru a-i omorî soţul.
Eva Zamecnikova planificase totul în cele mai mici detalii
Martorul cheie în procesul doamnei Zamecnikova este chiar asasinul plătit cu 50.000 de euro. Acesta nu a fost nemulţumit de suma oferită, ci pur şi simplu a considerat că planul femeii de a-şi ucide soţul e mult prea dur şi brutal şi nu-l poate pune în aplicare. Atunci a decis să meargă la Poliţie şi să dea în vileag întreg planul.
Eva Zamecnikova planificase totul în cele mai mici detalii. Iniţial, a vrut ca asasinul să-l împuşte pur şi simplu pe soţul ei, Ludwig. Dar i s-a părut că ar fi prea puţin. Aşa că i-a cerut mai întâi să-l împuşte, dar fără să-i provoace o rană fatală, pentru ca mai apoi să-l sugrume. Zamecnikova chiar l-a adus pe asasin la ea acasă pentru a-i arată cu exactitate locurile în care să pună în practică planul.
Femeia a declarat că se săturase să-şi întreţină soţul şi voia să scape de el. Planul ei era, ca după ce Ludwig e ucis, să-l dea dispărut timp de doi ani, apoi să rămână pe cale legală cu casa şi toate bunurile bărbatului.