Antena LIVE

Curs valutar

Dirijabilele misterioase ale Rusiei stârnesc teamă și confuzie la granița NATO. Ce mesaj vrea să transmită Putin

Apariția unui dirijabil alb, asemănător unui Zeppelin, în apropierea graniței estoniene cu Rusia a stârnit panică și confuzie în rândul autorităților. Observat de două ori lângă Narva, un oraș estonian vorbitor de limbă rusă, oamenii legii au sesizat că misteriosul aparat de zbor avea inscripţionat simbolul „Z”, folosit de ruşi în războiul din Ucraina, amplificând tensiunile din regiune, scrie The Telegraph. 

De la 17.12.2024, 22:50
WhatsApp
Dirijabilele misterioase ale Rusiei stârnesc teamă și confuzie la granița NATO. Ce mesaj vrea să transmită Putin

„Vedem astfel de lucruri aproape în fiecare săptămână”, a declarat Egert Belitšev, directorul general al poliției estoniene, în timpul unui tur al punctului de control de la granița Narva, cu o zi înainte ca Keir Starmer, prim-ministrul britanic să ajungă în țară pentru un summit de securitate cu liderii baltici și nordici.  

Tensiunile de la această frontieră de peste 320 de km, au crescut vertiginos în ultimele luni, potrivit grănicerilor. Poliția spune că a observat o creștere semnificativă a incidentelor de securitate la frontieră, precum proteste anti-occidentale organizate, tentative de contrabandă cu piese de arme, bruierea semnalului GPS, încercări de a împinge valuri de migranți peste granița estoniană și apariţii misterioase ale aparatelor de zbor, precum cea de lângă Narva. Referindu-se la incidentul cu dirijabilul, Egert Belitšev a subliniat gravitatea situației: „A fost făcut intenționat vizibil pentru toată lumea, ca un mesaj clar: Vă supraveghem.”  

Estonia, membră NATO și UE din 2004, poartă încă cicatricile a două ocupații sovietice și este astăzi unul dintre cei mai vocali critici ai Rusiei în Europa. După invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, Tallinn a alocat cel mai mare procent din PIB pe cap de locuitor pentru ajutor militar acordat Ucrainei și susține ferm aspirația Kievului de a adera la NATO.  

Ce vrea să transmită Rusia prin lansarea dirijabilelor

Acest sprijin, împreună cu decizia Estoniei de a impune restricții la punctul de trecere din Narva, utilizat de vorbitorii de rusă, l-au înfuriat pe Vladimir Putin, care în 2022 a sugerat că i-ar plăcea ca acest oraş să fie readus sub controlul Moscovei.

„Acum doi ani am avut 18 incidente la graniță, iar anul acesta am înregistrat 96”, a declarat Belitšev, care poartă pe epoleții uniformei un steag albastru-galben al Ucrainei cu sloganul „Glorie Ucrainei”. „Am văzut încercări constante de destabilizare a situației.”

Într-unul dintre cele mai grave incidente, în luna mai, grănicerii ruși au îndepărtat 20 de balize din râul Narva în mijlocul nopții, într-o aparentă tentativă de a redesena granițele teritoriului rus. „Au făcut asta la ora 3 dimineața – nu este ceva ce faci dacă este un lucru corect sau normal”, a spus Belitšev.

Moscova încearcă, de asemenea, să împingă migranți ilegali peste granița estoniană, precum și peste cea a Finlandei dincolo de Marea Baltică. Poliția spune că au existat chiar și cazuri în care rușii au încercat să introducă piese de drone peste granița estoniană pentru a sprijini războiul lui Putin. „Am observat o creștere a rutelor de zbor din Rusia către țările de migrație – multe zboruri din Irak”, a spus Belitšev. „Vedem o creștere a campaniilor de dezinformare [împotriva Estoniei], precum și a incidentelor la graniță.”

Partea estoniană a frontierei este securizată cu bariere antitanc din beton cunoscute sub numele de „dinții dragonului”, care au fost ridiculizate de utilizatorii ruși ai rețelelor sociale, dar cu greu par o reacție exagerată având în vedere evenimentele din Ucraina.

Narva vs Ivangorod

Orașul Narva a devenit un punct sensibil în tensiunile mai largi dintre estonienii pro-occidentali și susținătorii Moscovei. Cel puțin 96% dintre locuitorii orașului vorbesc rusă și mulți dintre ei îl susțin pe Putin sau sunt cel puțin simpatizanți ai viziunilor sale. Chiar peste râul Narva, pe partea rusă a graniței, se află orașul patriotic Ivangorod. Deși atât de aproape de granița externă a NATO, pare o lume complet diferită în ceea ce privește valorile sale.

La începutul acestui an, a avut loc o confruntare între localnicii din cele două orașe, când rușii din Ivangorod au sărbătorit Ziua Victoriei pe 9 mai, care marchează înfrângerea nazismului de către Uniunea Sovietică. Rușii au instalat difuzoare și ecrane TV orientate spre Estonia, pe cealaltă parte a râului, redând discursuri ale lui Putin și propagandă anti-Ucraina.  

În Narva, Maria Smorževskihh-Smirnova, directoarea muzeului orașului, a simțit că acest lucru nu poate rămâne fără răspuns: a desfășurat un banner pe zidurile muzeului, catalogându-l pe Putin drept criminal de război. Politicienii pro-ruși din Narva au reacționat cu indignare, iar acum se cere destituirea ei din funcția de directoare a muzeului pentru această acțiune.  

Iulia Iancu
razboi rusia ucraina razboi ucraina estonia vladimir putin
Întrebarea zilei
Aţi alocat un buget mai mare pentru cadourile de Crăciun în acest an față de anul trecut?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea montană din România unde poți să schiezi cu bani puțini. Te costă...
Fanatik.ro
Publicat 17.12.2024
Un judecător a ordonat retragerea la nivel global a unei piese cântate de Adele,...
spotmedia.ro
Publicat 17.12.2024
Forțele din spatele unui fenomen ciudat din SUA: admirația aproape isterică...
spotmedia.ro
Publicat 16.12.2024
Cât costă 5 sarmale de post în magazinele Mega Image din România. Din ce sunt...
Gandul
Publicat 17.12.2024
Brațul lung al SBU: Cum au reușit ucrainenii să-l ucidă pe generalul rus la 24...
Adevărul
Publicat 17.12.2024
Chefi la cuțite, 15 decembrie 2024. Cine a câștigat al patrulea battle. O...
A1
Publicat 16.12.2024
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2024. Leii muncesc din greu. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.12.2024
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii...
spynews.ro
Publicat 17.12.2024
Ia naștere o nouă forță în România! Patronul, anunț triumfător: „Buget...
GSP
Publicat 17.12.2024
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX”. Ce actriță...
Click.ro
Publicat 17.12.2024
Cât ar costa telefoanele Galaxy S25 în Europa. Mulți nu se așteptau la aceste...
Useit
Publicat 17.12.2024
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redacţia.ro
Publicat 17.12.2024
Contraofensivă intensă în Kursk, cu implicarea soldaților nord-coreeni....
libertatea.ro
Publicat 17.12.2024
Adele e acuzată de plagiat în Brazilia. Judecătorul îi cere artistei...
ZU
Publicat 17.12.2024
Prăjitura Deliciu cu nuci și caramel, pentru momente deosebite
Hello taste
Publicat 17.12.2024
Strategii pentru a gestiona stresul de Crăciun când ai copii mici
Deparinti
Publicat 17.12.2024
Candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale, lovitura de ciocan pentru...
ziare.com
Publicat 17.12.2024
S-a anunțat data finală a seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Când va fi...
Happy
Publicat 17.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să-ți organizezi mesele pentru a preveni rezistența la insulină. Ce...
Medicool
Publicat 17.12.2024