Discuţie despre "ce e de făcut cu Ucraina" între şeful spionajului rus şi directorul CIA. Cei doi şefi de servicii secrete s-ar putea întâlni faţă în faţă
Război în Ucraina. Şeful serviciului de informaţii externe al Rusiei, Serghei Narâşkin, afirmă că a discutat telefonic la sfârşitul lui iunie cu omologul său american, directorul CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) William Burns, pe tema "ce e de făcut cu Ucraina", transmite miercuri agenţia TASS, preluată de Reuters, citate de Agerpres.
De Redactia Observator la 12.07.2023, 14:52Ziarele americane New York Times şi Wall Street Journal au scris luna trecută că Burns l-a sunat pe Narâşkin pentru a transmite Kremlinului asigurări că Statele Unite nu sunt implicate în niciun fel în revolta din 24 iunie a mercenarilor din compania Wagner, conduşi de Evgheni Prigojin.
Ultima lor întrevedere cunoscută publicului a avut loc în noiembrie anul trecut, în Turcia
Cei doi şefi de servicii secrete au menţinut o linie de comunicare după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, în timp ce alte contacte directe între Moscova şi Washington sunt la nivel minim, iar relaţiile bilaterale sunt cele mai rele de după 1962, când a avut loc criza rachetelor sovietice din Cuba. TASS citează afirmaţia lui Narâşkin conform căreia este posibil să se întâlnească fizic cu Burns. Ultima lor întrevedere cunoscută publicului a avut loc în noiembrie anul trecut, în Turcia.
Mai mulţi oficiali ai SUA au dezvăluit atunci că directorul CIA a avertizat Moscova despre consecinţele oricărei utilizări a armelor nucleare şi a ridicat problema deţinuţilor americani din Rusia.