PREMIERĂ în Statele Unite, după 17 ani. Condamnaţi la moarte, executaţi în aceeaşi zi
Arkansas a procedat luni seara la o dublă execuţie a unor condamnaţi la moarte, o premieră în Statele Unite în ultimii 17 ani, a anunţat procuroarea generală a acestui stat din sudul ţării, transmite AFP.
De Redactia Observator la 25.04.2017, 09:10- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Arkansas a procedat luni seara la o dublă execuţie a unor condamnaţi la moarte, o premieră în Statele Unite în ultimii 17 ani, a anunţat procuroarea generală a acestui stat din sudul ţării, transmite AFP.
Jack Jones şi Marcel Williams, condamnaţi separat în anii 1990 pentru viol şi crimă, au primit fiecare o injecţie letală, a precizat într-un comunicat Leslie Rutledge, după ce diferite tribunale au respins ultimele lor recursuri judiciare.
Decesul lor se înscrie într-un calendar foarte controversat de execuţii accelerate în Arkansas, din cauza apropiatei expirări a unei substanţe utilizate în injecţiile letale.
Cei doi bărbaţi sunt al doilea şi al treilea deţinuţi executaţi în aprilie în acest stat care iniţial a prevăzut executarea a opt condamnaţi în 11 zile.
Dar acest program de execuţii precipitate a fost ţinta a multiple recursuri judiciare şi a unei mobilizări internaţionale a opozanţilor pedepsei cu moartea.
Această bătălie la tribunal s-a soldat pentru moment cu suspendarea a patru execuţii prevăzute, o a cincea fiind pusă în aplicare joia trecută. În plus faţă de cele două realizate luni, o ultimă execuţie este prevăzută pe 27 aprilie.
Ultimul stat american care a executat doi deţinuţi într-o singură zi este Texas, pe 9 august 2000.
Sursa: Agerpres