Antena LIVE

Doi turişti francezi, răniţi într-un atac cu cuţitul în "cartierul roşu", la Amsterdam

Doi turişti francezi, în vârstă de 22 şi 27 de ani, au fost răniţi cu lovituri de cuţit, în celebrul ”cartier roşu”, la Amsterdam, potrivit poliţiei, relatează AFP, citat de news.ro.

De la 19.04.2022, 09:54
Profimedia

”Suspectul a fugit. Nu l-am găsit”, a declarat luni AFP un purtător de cuvânt al poliţiei. Poliţia nu a oferit nicio informaţie despre motivaţia suspectului, însă cele două victime intenţionează să depună plângere, potrivit purtătorului de cuvânt. Acest atac cu cuţitul a avut loc luni, la ora 1.00 GMT, în Oudekerksplein (Piaţa Bisericii Vechi), aflată în centrul ”carterului roşu”, potrivit poliţiei, care a precizat că a fost chemată de către un martor. ”Două persoane au fost rănite la mâini. Una dintre ele a primit îngrijiri la faţa locului, iar cealaltă a fost transportată la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Zona Wallen (”cartierul roşu”), situată în centrul oraşului, aproape de Gara Centrală, este una dintre marile atracţii turistice ale Amsterdamului. Ea a fost afectată din plin de criza sanitară declanşată de pandemia covid-19, însă a fost foarte aglomerată în weekend, de Paşte, potrivit cotidianului Het Parool, care scrie că la momentul faptelor în zonă se aflau numeroase persoane. Din cauza creşterii nivelului infracţionalităţii şi a mulţimii de tineri turişti petrecăreţi, această zonă era numită odinioară de către poliţie ”kilometru pătrat de mizerie”.

În vederea calmării agitaţiei şi opririi infracţionalăţii, autorităţile locale au luat în calcul să mute prostituatele la periferie, pentru a salva acest cartier istoric. Însă lucrătorii din zonă au cerut măsuri mai puţin radicale.

Ți-a plăcut acest articol?

amsterdam atac cutit franta olanda politie
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024