Antena LIVE

Donald Trump a anunțat că și-ar putea lansa propria rețea socială după ce Twitter i-a suspendat definitiv contul

Președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat cp și-ar putea lansa propria rețea socială, dupăc e Twitter i-a suspendat definitiv contul, iar pe Facebook și Instagram a fost blocat pe termen nedeterminat.

De la 10.01.2021, 08:42
Donald Trump a pierdut alegerile prezidențiale din SUA Profimedia Images

După ce Twitter i-a suspendat definitiv contul, miliardarul republican a folosit contul oficial al președinției americane, @POTUS, pentru a transmite că rețeaua socială încearcă să-l reducă la tăcere atât pe el cât și pe suporterii săi. Toate aceste emsaje au fost, ulterior, șterse, scrie USA Today.

"Așa cum am atras atenția de multă vreme, Twitter a mers prea departe în ceea ce privește cenzura libertății de exprimare, iar în această seară (n.r. vineri), angajații Twitter, alături de democrați și de stânga radicală, mi-au blocat contul personal pentru a mă reduce la tăcere atât pe mine cât și pe voi, cei 75.000.000 de patrioți care mi-ați acordat votul vostru de încredere", a scris Trump. 

Președintele american a declarat ulterior că ar putea lansa propria rețea socială și că deja negociază cu câteva platforme, fără a menționa despre ce site-uri este vorba. 

"Nu vom fi reduși la tăcere", le-a transmis Trump suporterilor săi, adăugând că va face un anunț important cât de curând.

Trump, suspendat de pe rețelele sociale

Președintele american Donald Trump a fost blocat pe Facebook și Instagram pe termen nedeterminat, "până ce tranziția puterii este finalizată", a anunțat Mark Zuckerberg. Acesta a invocat "riscuri prea mari" în contextul protestelor violente de ieri de la Capitoliu.

De asemenea, Twitter a luat decizia de a-i suspenda definitiv contul miliardarului republican. Măsura a venit "din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă''.

Proteste violente la Capitoliu, Donald Trump a fost nevoit să își trimită susținătorii acasă

Protestele convocate de preşedintele în exerciţiu Donald Trump miercuri, în faţa Capitoliului, unde Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale şi, cu acestea, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale, au devenit violente la scurt timp.

Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi, între care 14 poliţişti, şi câteva zeci de persoane au fost reţinute. Patru oameni au murit.

Ți-a plăcut acest articol?

donald trump presedinte sua retea sociala
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024