Donald Trump anunță înfrângerea ISIS în Siria și ordonă retragerea trupelor americane
Donald Trump anunță înfrângerea Statului Islamic în Siria. Președintele SUA ia în calcul, de asemenea, retragerea militarilor americani aflați în această țară.
De Redactia Observator la 19.12.2018, 23:57Donald Trump anunță înfrângerea Statului Islamic în Siria. Președintele SUA ia în calcul, de asemenea, retragerea militarilor americani aflați în această țară.
(Actualizare): Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a ordonat retragerea trupelor americane staţionate în Siria, apreciind că şi-a atins obiectivul - de a ”învinge” gruparea Statul Islamic în această ţară.
”Este o retragere totală”, care va avea loc ”cât mai rapid posibil”, a declarat miercuri, un oficial american sub protecţia anonimatului.
Aproximativ 2.000 de militari americani sunt desfăşuraţi în prezent în nordul Siriei - în principal forţe speciale prezente cu scopul de a lupta împotriva SI şi de a antrena forţe locale în zone recucerite de la jihadişti.
Anunțul victoriei împotriva Statului Islamic a fost făcut de Donald Trump pe Twitter.
De asemenea, în mesajul său, el a dat de înțeles că prezența americană nu mai e necesară în Siria.
”Am învins gruparea Statul Islamic în Siria, singurul meu motiv de a fi acolo în timpul preşedinţiei Trump", a scris liderul de la Casa Albă.
Conform AFP, Statele Unite pregătesc retragerea militarilor din Siria, în urma unei decizii luate de Donald Trump, după o discuție cu Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Deocamdată, Pentagonul nu a făcut niciun comentariu. Aproximativ 2000 de soldați americani sunt în Siria, în sprijinul Forțelor Democratice Siriene, o coaliție arabo-kurdă care luptă contra Statului Islamic.
Sursa: News.ro