Donald Trump nu acceptă înfrângerea și susține în continuare că votul e fraudat
Era clar că Joe Biden va ajunge preşedinte încă de vineri, când a preluat conducerea în două state cheie. Exista însă o şansă infimă ca Donald Trump să întoarcă rezultatul, mai ales că atacase în justiţie numărătoarea. Actualul şef de la Casa Albă susţine în continuare că votul a fost fraudat, fără să vină însă şi cu dovezi.
De Simona Moloiu la 07.11.2020, 19:56- Joe Biden a câştigat alegerile din SUA conform proiecţiilor CNN, Fox News sau Associated Press
- Mii de susţinători ai lui Biden au ieşit în stradă să sărbătorească
Sigur de victorie, Joe Biden le-a spus americanilor că este gata să se apuce de treabă.
Joe Biden: Un număr record de americani de toate rasele, convingerile, religiile au ales schimbarea. Nu avem încă o declaraţie oficială a victoriei încă, dar numerele sunt clare. Vom câştiga aceste alegeri.
Replica lui Donald Trump a venit pe Twitter. Actualul preşedinte îi cerea rivalului să nu deschidă încă şampania. Are de gând să conteste în justiţie rezultatul votului în toate statele cheie în care a pierdut. Dacă aceste cereri îi vor fi admise, s-ar putea ajunge la renumărarea voturilor, procedură care ar putea dura săptămâni.
Donald Trump: Joe Biden nu ar trebui să pretindă pe nedrept funcţia de preşedinte. Aş putea pretinde la rândul meu acelaşi lucru. Am avut un avans așa de mare în aceste state, până târziu în noaptea alegerilor, pentru ca acum să văd că pur și simplu a dispărut, pe măsură ce au trecut zilele. Poate că aceste diferențe vor reveni la noi pe măsură ce lansăm procedurile în justiție."
Nu a ratat ocazia de a se plânge din nou că i s-au furat voturile, însă nu vine şi cu dovezi în acest sens.
Zeke Miller, corespondent AP, Casa Albă: În mod clar, preşedintele încearcă să rămână în luptă un pic mai mult, pe măsură ce voturile se numără. Dar nu există nicio dovadă, niciun indiciu nicăieri, că aceste contestări în justiţie vor schimba rezultatul.
După cum arată datele acum, cursa pare pierdută pentru Donald Trump.
Jim Kenney, primar Philadelphia: Sincer, ceea ce ar trebui să facă preşedintele este să se comporte ca un bărbat. Trebuie să admită faptul că a pierdut şi trebuie să îl felicite pe învingător.
Dacă în ţară au continuat protestele susţinătorilor lui Trump, în oraşul natal al preşedintelui, New York, au început deja petrecerile. Mii de susţinători ai lui Biden au participat la un marş al bucuriei şi au ieşit în stradă să sărbătorească.