Donald Trump ia în calcul impunerea unor restricţii privind deţinerea armelor în SUA
Donald Trump deschide Cutia Pandorei şi vorbeşte despre o primă concesie în privinţa armelor în America. Preşedintele promite să susţină un mai bun control.
De Redactia Observator la 20.02.2018, 22:00Donald Trump deschide Cutia Pandorei şi vorbeşte despre o primă concesie în privinţa armelor în America. Preşedintele promite să susţină un mai bun control în cazul celor care au antecendente, dar reuşesc legal să obţină arme. După asaltul de la liceul din Florida, victimele au fost comemorate chiar în faţa Casei Albe, într-o manifestaţie fără precedent.
Zeci de elevi şi liceeni din Washington au format un covor uman în faţa Casei Albe. Întinşi pe jos, au simulat un masacru în amintirea victimelor atacurilor armate din şcoli, din ultimii 10 ani.
Preşedintele Trump a promis că îi va primi şi îi va asculta, iar întâlnirea a fost fixată miercuri. În acest timp, protestele continuă în toată ţara. Ţinta este cel mai mare grup de lobby pentru arme. În 2016, organizaţia a donat 30 de milioane de dolari campaniei electorale a actualului preşedinte.
În faţa scandalului ce ia amploare cu fiecare zi, Donald Trump a promis să susţină o înăsprire a legislaţiei privind controlul armelor.
17 oameni au sfârşit săptămâna trecută după ce un tânăr de 19 ani a deschis focul în liceul Parkland din Florida.
În ultimul an, Nikolas Cruz şi-a cumpărat, în mod legal, un adevărat arsenal. 10 arme au găsit poliţiştii la el acasă.