Donald Trump s-a dezlănţuit împotriva aliaţilor din NATO: "Ţări care ne jecmănesc!"
Donald Trump s-a dezlănţuit împotriva aliaţilor din NATO: "Ţări care ne jecmănesc!". Într-o serie de mesaje în reţeaua Twitter, preşedintele american Donald Trump a acuzat luni partenerii occidentali ai Statelor Unite de practici comerciale incorecte, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 11.06.2018, 07:07- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Donald Trump s-a dezlănţuit împotriva aliaţilor din NATO: "Ţări care ne jecmănesc!". Într-o serie de mesaje în reţeaua Twitter, preşedintele american Donald Trump a acuzat luni partenerii occidentali ai Statelor Unite de practici comerciale incorecte, transmite Reuters.
În urma eşecului summitului G7 din Canada, Trump a tras concluzia: 'Comerţul corect trebuie numit acum comerţ prostesc, dacă nu este reciproc'. Într-un alt text scurt, el a susţinut că 'Nu e corect faţă de poporul american! Deficit comercial de 800 de miliarde de dolari'. 'De ce ar trebui ca eu, ca preşedinte al Statelor Unite, să permit ţărilor să realizeze excedente comerciale masive, aşa cum au făcut timp de decenii, în timp ce fermierii, muncitorii şi contribuabilii noştri trebuie să plătească un preţ atât de mare şi de inechitabil?', a întrebat liderul de la Casa Albă.
În continuare, Trump s-a referit la aliaţii Statelor Unite în cadrul NATO: 'SUA plătesc aproape întregul cost al NATO - protejând multe din aceleaşi ţări care ne jecmănesc în comerţ (plătesc doar o fracţiune fracţiune din cost - şi râd)'. 'Uniunea Europeană a avut un surplus de 151 de miliarde de dolari - ar trebui să plătească mai mult pentru armate!'. 'Germania plăteşte (lent) 1% din PIB către NATO, în timp ce noi plătim 4% dintr-un PIB mult mai mare. Crede cineva că asta are sens?'. 'Protejăm Europa (ceea ce e bine) cu pierderi financiare uriaşe, iar apoi suntem călcaţi în picioare la comerţ. Vine schimbarea!' a insistat el.
Preşedintele american şi-a reluat şi atacurile la adresa premierului canadian Justin Trudeau, gazda reuniunii la vârf a statelor dezvoltate, care s-a încheiat vineri în Quebec. 'Justin se preface jignit când i se atrage atenţia!'. Cu o zi înainte, Trump îl caracterizase pe prim-ministrul Canadei ca 'foarte necinstit şi slab'.
La rândul lor, conducătorii guvernelor din G7, printre care Trudeau şi cancelarul german Angela Merkel, au criticat decizia SUA de a-şi retrage sprijinul pentru o declaraţie comună a ţărilor din grup, convenită înainte ca Trump să plece spre Singapore, unde se va întâlni marţi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a fost invitat la summitul G7, s-a pronunţat şi el împotriva poziţiei americane: 'Cel mai mult mă îngrijorează să văd că ordinea mondială, bazată pe reguli comune, este sfidată nu de suspecţii obişnuiţi, ci, în mod surprinzător, de principalul său arhitect şi garant: SUA', a citat AFP din declaraţia sa făcută vineri, în cadrul unei conferinţe de presă în Canada.