Antena LIVE

Donald Trump, implicat în noi scandaluri cu două luni înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii

Drumul spre un nou mandat la Casa Albă este pavat cu scandaluri pentru Donald Trump. Preşedintele american a stârnit rumoare în întreaga lume, după ce le-a recomandat americanilor să voteze de două ori. Doar că asta nu e legal. Şi cum această controversă nu era suficientă, presa americană scrie că Donald Trump i-a numit pe soldaţii americani care au murit în Primul Război Mondial "învinşi" şi "fraieri".

De la 04.09.2020, 23:25

Cu epidemia de coronavirus scăpată de sub control, tot mai mulţi americani preferă să voteze prin corespondenţă anul acesta. O strategie care nu este însă pe placul lui Donald Trump. N-are încredere în acest sistem de vot şi consideră că aşa încearcă democraţii să fraudeze alegerile. Soluţia lui: americanii să voteze de două ori, şi prin corespondenţă, şi la urne. 

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: Aţi primit buletine pe care nu le-aţi solicitat? Trimite-ţi-le, apoi asiguraţi-vă că sunt înregistrate, dacă nu, votaţi. Doar votaţi. Apoi dacă le înregistrează foarte târziu, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, vor vedea că aţi votat de două ori şi nu va conta. 

Numai că votul multiplu este infracţiune în Statele Unite, un detaliu de care Donald Trump pare să fi uitat.

Şi nu este singurul scandal de zilele acestea pentru Donald Trump. Publicaţia The Atlantic, care citează surse apropiate preşedintelui, susţine că în timpul vizitei de la Paris, din 2018, de Ziua Armistiţiului, Donald Trump a refuzat să viziteze un cimitir în care sunt înmormântaţi soldaţi americani şi ar fi vorbit dispreţuitor la adresa acestora. Dezvăluirile sunt dezminţite de preşedintele american. 

Donald Trump, președintele Statelor Unite: S-au spus lucruri oribile. Lucruri false. Știri false. Să te gândeşti că aş face astfel de declaraţii negative la adresa armatei noastre şi a eroilor noştri dispăruţi.

Îngrijorată că ar putea fi implicată în jocurile de culise din campania electorală, Facebook ia măsuri. Nu va mai accepta reclame politice noi cu o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale. O măsură luată de platforma Twitter încă de anul trecut. Şi nu este singura schimbare. Presa americană scrie că Facebook îi va plăti pe americani pentru a-şi închide conturile în perioada alegerilor, ca parte a unui studiu despre impactul pe care reţeaua îl are asupra comportamentului uman în perioada alegerilor. 

400.000 de utilizatori ar urma să primească 10, 15 sau 20 de dolari pentru a-şi da log-out de pe Facebook pentru aproximativ o lună. 

Ți-a plăcut acest articol?

donald trump statele unite alegeri presedinte scandal razboi
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024