Antena LIVE

Curs valutar

Donald Trump şi Vladimir Putin vor vorbi în curând la telefon, susţine un aliat al republicanului. Rusia neagă

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus Vladimir Putin ar urma să aibă o convorbire telefonică în următoarele zile sau săptămâni, potrivit unui înalt consilier al lui Trump, potrivit Reuters.

 

 

De la 13.01.2025, 11:48
WhatsApp
Trump şi Putin vor vorbi în curând la telefon, spune un consilier american fidel preşedintelui alespresedi Profimedia Images

Congresmanul american Mike Waltz, viitor consilier pentru securitate naţională, a declarat duminică pentru ABC că războiul a devenit o "maşină de tocat oameni şi resurse" în stilul Primului Război Mondial şi cu "consecinţele unui al treilea război mondial", scrie Agerpres.

"Toată lumea ştie că acest lucru trebuie să se termine într-un fel pe cale diplomatică", a spus Waltz, un fidel al lui Trump care a fost colonel în Garda Naţională. "Nu cred că este realist să spunem că expulza fiecare rus de pe fiecare centimetru de pământ ucrainean, chiar şi din Crimeea. Preşedintele Trump a recunoscut această realitate şi cred că a fost un pas uriaş înainte faptul că întreaga lume recunoaşte această realitate. Acum să mergem mai departe", a îndemnat el.

Întrebat în mod specific despre contactele dintre Trump şi Putin, Waltz a răspuns că se aşteaptă "la o convorbire cel puţin în următoarele zile şi săptămâni". "Deci, acesta ar fi un pas şi vom începe de acolo", a adăugat el.

În schimb, Rusia a declarat că nu există pregătiri in detaliu pentru negocierile dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele ales al SUA, Donald Trump. Diferitele țări se oferă doar ipotetic să organizeze contacte, a explicat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Trump vrea să pună capăt războiului cât mai repede

Trump, care va reveni în postul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, se prezintă ca un maestru al acordurilor şi s-a angajat că va pune capăt rapid războiului din Ucraina, dar nu a precizat cum ar putea realiza acest lucru.

Invazia rusă din Ucraina din 2022 a provocat zeci de mii de morţi, a determinat milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele şi a declanşat cea mai mare ruptură a relaţiilor dintre Moscova şi Occident de la criza rachetelor din Cuba din 1962.

Oficiali americani califică Rusia drept o autocraţie coruptă ce reprezintă cea mai mare ameninţare statală pentru SUA, afirmând că s-a amestecat în alegerile din SUA, a arestat cetăţeni americani sub acuzaţii false şi a dus campanii de sabotaj împotriva unor aliaţi americani.

Oficiali ruşi susţin că SUA sunt o putere în declin, care a ignorat în mod repetat interesele Rusiei de la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, şi că a semăna discordie în interiorul Rusiei constituie o încercare de a diviza societatea rusă şi de a promova interese ale SUA, mai menţionează Reuters.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump vladimir putin rusia usa
Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un...
Fanatik.ro
Publicat 13.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
HOROSCOP Rune cu Mihai Voropchievici. Zodia care pășește pe calea...
Gandul
Publicat 13.01.2025
„Rușii vor lovi din nou în România, de data asta și mai tare”. Predicția...
Adevărul
Publicat 13.01.2025
Andreea Tonciu a făcut turul casei sale. Cum arată locuința de lux și ce...
A1
Publicat 13.01.2025
Horoscopul zilei de 14 ianuarie 2025. Racii au nevoie de claritate în viața lor....
CaTine
Publicat 13.01.2025
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
spynews.ro
Publicat 13.01.2025
„Aveam părul creț și ochii verzi!” » Monica și Leonard Doroftei, secrete...
GSP
Publicat 10.01.2025
Irinel Columbeanu venise în fițe de milionar la căminul de bătrâni: „Îi...
Click.ro
Publicat 13.01.2025
Oamenii care au văzut Pământul din spațiu au făcut o dezvăluire...
Useit
Publicat 13.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de...
libertatea.ro
Publicat 13.01.2025
Kayla Nicole a declarat că este ținta „multor critici” din cauza relației...
ZU
Publicat 13.01.2025
Ștrudel cu șuncă și ciuperci. O gustare savuroasă pentru orice moment al zilei
Hello taste
Publicat 13.01.2025
Ce semnificație au sunetele scoase de bebeluș
Deparinti
Publicat 13.01.2025
Daniel Funeriu, despre prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis: „Nu este...
ziare.com
Publicat 13.01.2025
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta...
Happy
Publicat 13.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Berberina: beneficii și contraindicații. Ce efecte poate avea asupra organismului 
Medicool
Publicat 13.01.2025