Două avioane cu zeci de persoane la bord s-au prăbuşit în Haiti şi în Filipine
Două avioane cu zeci de persoane la bord s-au prăbuşit, în ultimele ore, în Haiti şi în Filipine.
De Redactia Observator la 04.07.2021, 11:04- Cursele aeriene au devenit tot mai apreciate în Haiti, din cauza grupărilor înarmate care au pus stăpânire pe şosele.
În sudul statului Filipine s-a prăbuşit un avion militar cu 85 de persoane aflate la bord. Până la această oră doar 40 dintre persoanele aflate la bord au putut fi salvate, în timp ce 17 au fost declarate decedate, restul fiind date dispărute.
Conform news.ro, autorităţile locale speră să reuşească salvarea unui număr mai mare de vieţi. Vorbim despre zeci de persoane care au primit instructaj militar din partea statului şi care se deplasau către sudul ţării pentru a lupta împotriva unei grupări teroriste.
Cursele aeriene, preferate în Haiti din cauza problemelor cu grupările înarmate
Un alt avion s-a prăbuşit în Haiti. Cursa era una cu caracter privat. Sursa amintită precizează că avionul se deplasa dinspre Port-au-Prince către Jacmel şi s-a prăbuşit la circa 50 de kilometri de capitala statului Haiti.
Primele informaţii arată că cel puţin şase persoane aflate la bordul avionului privat şi-au pierdut viaţa. Cel puţin două dintre victime erau misionari americani. De altfel, misionarii din Haiti au decis, în ultima perioadă, să apeleze tot mai mult la astfel de curse aeriene după ce grupări înarmate au pus stăpânire pe mai multe rute auto.