Antena LIVE

Curs valutar

Clubul american al iubitorilor de câini, una din cele mai respectate instituţii din domeniu, a înregistrat două noi rase canine

Şi, pentru a menţine un anumit echilibru, cu acelaşi prilej a fost prezentată şi o nouă rasă de pisici, omologată de asociaţia internaţională de profil.

De la 11.01.2018, 08:40
WhatsApp
Vezi și:

Şi, pentru a menţine un anumit echilibru, cu acelaşi prilej a fost prezentată şi o nouă rasă de pisici, omologată de asociaţia internaţională de profil.

Cele două rase de câini nu sunt, de fapt, creaţii noi. Dimpotrivă, ele sunt cunoscute de mai multe secole în Europa. Dar abia acum au îndeplinit criteriile riguroase ce se impun pentru a fi înregistrate în catalogul Clubului american. Prima rasă este originară din Olanda iar denumirea ei s-ar putea traduce prin "căutătorul de raţe". Exemplarele sale îi ajută pe vânători încă din secolul al 14-lea şi apar în multe picturi ale vechilor maeştri olandezi. Dar, în timpul celui de-al doilea război mondial, rasa a ajuns în pragul dispariţiei, până ce a fost salvată de nişte crescători inimoşi. 

A doua rasă, Marele baset grifon din Vandeea, vine din Franţa şi este destinată tot vânătorii, de data aceasta de iepuri. Exponenţii săi nu prea se simt în largul lor în interior, unde par chiar destul de timizi. Dar specialiştii afirmă că, la vânătoare, marele baset-grifon se dovedeşte foarte activ şi rapid. El poate fi, însă, un credincios prieten şi pentru cei ce nu sunt vânători.

Evenimentul din New York a adus în centrul atenţiei şi o pisică, dintr-o rasă înregistrată acum, sub numele de Lykoi. Termenul este derivat dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă "vârcolac" şi face referire la înfăţişarea lor.

Rivalitatea dintre câini şi pisici a intrat de mult în legendă dar asociaţiile de crescători ale celor două specii colaborează foarte bine, fapt dovedit şi de manifestarea la care noile rase au fost prezentate ziariştilor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observator06 club animale rase caini
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025