Drama fără margini! Olivia, una dintre victimele atacului din Manchester, aştepta cu emoţii întâlnirea cu Ariana Grande, idolul ei
Atacul de la Manchester a îngropat 22 de copii prin gestul extrem al unui tânăr de 22 de ani, care s-a născut şi a trăit printre ei. Părea inofensiv, dar în secret se antrena cu teroriştii din Siria. Din teroarea semănată, ies la iveală poveştile inocenţilor pieriţi prea devreme.
De Redactia Observator la 24.05.2017, 21:01Atacul de la Manchester a îngropat 22 de copii prin gestul extrem al unui tânăr de 22 de ani, care s-a născut şi a trăit printre ei. Părea inofensiv, dar în secret se antrena cu teroriştii din Siria. Din teroarea semănată, ies la iveală poveştile inocenţilor pieriţi prea devreme.
22 de siluete de hârtie aşezate pe asfalt, pentru 22 de copii şi adolescenţi morţi prea devreme. Una este a Oliviei. Fata de 15 ani cu ochi verzi care a plecat la concert să-şi întâlnească idolul. Se visa pe scenă şi îşi dorea să fie profesoară de muzică. Biletul la concert îl primise cadou de la iubitul ei, care a vrut să-şi sărbătorească ziua de naştere lângă Olivia.
Charlotte Campbell, mama Oliviei
"Aştepta ca Ariana Grande să urce pe scenă, era în culmea fericirii. Mi-a mulţumit şi mi-a spus că mă iubeşte. Sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a transmis înaintea tragediei."
Mama i-a întors iubirea cu un mesaj postat pe Facebook, imediat ce aflat că numele fiicei ei a fost confirmat în lista morţilor.
O noapte întreagă a mers de la un spital la altul, cu un mesaj puternic în inimă. Drama familiei a emoţionat o lume întreagă. După lungi căutări, chipul Oliviei a părut pe lista inocenţilor ucişi. "Cântă cu îngerii şi continuă să zâmbeşti!" spune mama uitându-se la fata din fotografii.
Era încântată de concertul Arianei Grande şi Andrada, o româncă studentă la actorie în Marea Britanie. Ar fi urmat să meargă la Londra, pentru a-şi întâlni idolul.
ANDRADA POPA, româncă stabilită în Manchester
"Nu mi-aş fi putut imagina în o mie de ani că s-ar putea întâmpla la concertul ei. Am crezut că este o glumă proastă, dintre toate concertele, să faci aşa ceva la un concert cu copii."
Vieţi furate de un criminal care a crescut printre ei. Rose, fetiţa de opt ani, a murit sub ochii mamei şi a surorii mai mari. Se bucurau împreună de concert, până când explozia a aruncat arena în haos.
Pentru o altă adolescentă de 18 ani întâlnirea cu idolul ei trebuia să fie o amintire de povestit prietenilor. În 2015, se fotografiase cu artista pe care o adora, iar în ziua concertului îşi dorea să fie din nou lângă ea.
Când muzica s-a oprit, s-au auzit ţipetele. Apoi ambulanţele. Şi vocile părinţilor care îşi strigau copiii. Un tânăr semănase moarte la concertul lor.
Explozia a lăsat şi copii fără părinţi. Un cuplu din Polonia a pierit aşteptându-şi fiicele să iasă de la concert. Luni noaptea, oraşul n-a dormit. Oamenii şi-au înfrânt teama şi s-au adunat lângă Arena din Manchester, sfidând primejdia. Celor morţi le-au adus lumină în candele. Părinţilor care îşi căutau copiii, sprijin. Gândul că acolo putea fi orice copil din Manchester i-a unit.
În Manchester, metropola oamenilor îndrăgostiţi de fotbal şi de muzică, e acum alertă maximă, dar şi speranţă.