Antena LIVE

Curs valutar

Droguri de peste 11 milioane de dolari, confiscate de poliţia din Australia. Unele pachete aveau imaginea lui Putin pe ele

Un bărbat care transporta metamfetamină şi cocaină în valoare de 18 milioane de dolari australieni (11,6 milioane de dolari americani), o parte din droguri fiind amplasate în pachete cu imaginea preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost reţinut de poliţiştii australieni şi acuzat de două infracţiuni legate de droguri.

De la 04.12.2024, 15:37
WhatsApp
Poliția din New South Wales

Agenţii l-au oprit pe bărbat marţi dimineaţa, în timp ce conducea din Sydney spre sud, aparent aflându-se în drum spre Melbourne, aflat la aproximativ 700 de kilometri distanţă, a precizat poliţia din New South Wales (NSW) într-o declaraţie dată publicităţii miercuri, informează dpa, citată de Agerpres.

Ce a păţit bărbatul care le transporta

Pe unele dintre pachetele care conţineau drogurile ilegale era reprodusă o fotografie a preşedintelui rus. Nu este clar de ce. În timpul percheziţiei vehiculului, ofiţerii au descoperit în portierele acestuia 25 de kilograme de metamfetamină şi 10 kilograme de cocaină.

Şoferul, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat şi acuzat de două infracţiuni legate de droguri. Acestuia i-a fost refuzată eliberarea pe cauţiune, iar investigaţii suplimentare sunt în curs desfăşurare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

australia sydney droguri melbourne politie vladimir putin
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025