Ducii de Cambridge, printre rechini în Balize
Prinţul William şi soţia sa Kate, aflaţi într-un turneu în regiunea Caraibelor, au avut ocazia să se destindă în compania unor... rechini.
De Redactia Observator la 23.03.2022, 08:45Ducele şi ducesa de Cambridge au înotat în apele din largul statului Belize, unde se află o vastă barieră de corali, a doua ca mărime din lume. Ei au postat pe Instagram imagini fascinante cu vietăţile întâlnite în ocean, între care şi rechini.
"Guvernul şi comunităţile din Belize merită felicitări pentru eforturile de a restaura acest incredibil mediu natural maritim. A fost un privilegiu să vedem cu ochii noştri ceea ce se face aici", arată textul care însoţeşte imaginile. Kate şi William îşi continuă acum călătoria în Jamaica.