Elevii europeni se intorc la şcoală: UNESCO monitorizează măsurile impuse în şcoli
România e în prag de a redeschide şcolile fizic. Şi poate ar fi bine să vedem cum au făcut alte ţări din Europa. UNESCO a creat o hartă interactivă care monitorizează în permanenţă măsurile impuse în şcolile din toată lumea.
De Redactia Observator la 02.02.2021, 20:43- Austria redeschide şcolile, dar testează elevii şi cadrele didactice
- Franţa şi-a ţinut şcolile deschise
Pe hartă, violet, cum apare România, înseamnă şcoli închise din cauza pandemiei. Ţările în albastru deschis precum Franţa, Belgia sau ţările scandinave sunt cele cu elevii în bănci. Iar în ţările colorate în roz precum Italia, Bulgaria, Ungaria şi Grecia, şcolile sunt deschise parţial.
Cu măştile pe faţă şi entuziasmaţi, elevii eleni din şcolile primare s-au întors în bănci după aproape trei luni de pauză. Liceenii mai au însă de aşteptat, doar în anumite regiuni au putut reveni în sălile de clasă. Însă, după săptămâni la rând în carantină, părerile sunt împărţite.
Tinerii care nu iau în serios măsurile de prevenţie pe timp de pandemie cauzează răspândirea virusului mai repede decât alte grupe.
Primul lucru pe care trebuie să-l facă societatea este să deschidă şcolile pentru că în centrul vieţii sunt educaţia şi studiul.
Austria redeschide şcolile, dar testează elevii şi cadrele didactice
Austria a anuţat redeschiderea şcolilor de săptămâna viitoare. Însă înainte de a ajunge la cursuri, elevii vor fi testaţi. La fel şi cadrele didactice.
Sebastian Kurz, cancelarul Austriei: "Am decis că şcolile se vor redeschide după vacanţa intersemestrială, adică după 8 februare în Viena şi în landul Austria Inferioară, iar cu o săptămână mai târziu şi în alte state. Şcolile vor reveni la predarea în sălile de clasă".
Franţa şi-a ţinut şcolile deschise
Cu peste trei milioane de cazuri, Franţa este pe primul loc în UE la numărul de infectări. Toate grădiniţele şi şcolile primare au rămas deschise. Pentru a fi prezenţi în clase, atât elevii şi profesorii sunt testaţi în mod constant.
La trei cazuri pozitive, şcoala se închide. În Belgia, Spania, Elveţia, Republica Moldova, Ucraina, Norvegia şi Finlanda şcolile funcţionează în regim normal. Iar în Suedia nu au fost deloc închise în pandemie.