Antena LIVE

"Era vizibil în stare de șoc". Un român a dispărut din senin într-o pădure din Germania, apoi a reapărut brusc după 3 ore: n-a ştiut să spună ce-a păţit

Întâmplare bizară într-o pădure din Germania, în zona Horgau. Un român, care lucra ca muncitor forestier, a dispărut timp de trei ore, apoi a reapărut la fel de brusc. În tot acest timp, echipele de căutare nu au reuşit să-i dea de urmă, iar el nu a putut povesti ce i s-a întâmplat.

De la 02.09.2023, 12:02
Profimedia - imagine ilustrativă

Potrivit publicaţiei Augsburger-Allgemein, bărbatul de 49 de ani făcea partea dintr-o echipă de opt muncitori români care lucrau în acea zonă. La un moment dat, în jurul orei 15:00, colegii au observat că acesta lipseşte. Cum pe drujba cu care lucra românul au fost găsite urme de material şi fibre, colegii s-au gândit că acesta s-a rănit sau, şi mai grav, a fost rănit de altcineva. Aşa că au alertat imediat autorităţile.

Nu a putut explica unde a fost în cele 3 ore

Poliţia germană a lansat o amplă operaţiune de căutare la care au participat 70 de poliţişti, alături de câini de urmă, iar un elicopter a survolat zona. În ciuda eforturilor, românul nu a fost găsit. După trei ore, în jurul orei 18:00, bărbatul a revenit singur în locul din care se presupune că a dispărut. Avea o rană la genunchi despre care autorităţile au presupus în primă instanţă că este rezultatul autoaccidentării cu drujba. Nu a fost însă cazul de aşa ceva, aveau să arate analizele ulterioare.

Pentru că bărbatul nu cunoştea limba germană, poliţiştii au încercat să discute cu el prin intermediul unui alt român. Dialogul prin intermediari a fost însă unul scurt. Românul nu a ştiut să explice ce i s-a întâmplat şi unde s-a aflat în cele trei ore. "Era vizibil în stare de șoc", a declarat Achim Winterstein, inspectorul șef al poliției.

Ți-a plăcut acest articol?

germania roman disparitie padure politie
Întrebarea zilei
Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024